„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”: Întâlnire cu scriitori vâlceni

În cadrul Atelierului de vacanţă – „Invitaţie la educaţie”, joi 17 iulie, tinerii au avut ocazia de a se întâlni cu scriitorii: Gigi Poşircă, Paul Stănişor, Zenovia Zamfir. Întâlnirea s-a derulat sub semnul cărţi şi al autorului, al frumosului şi al prieteniei. Au ascultat şi au fost încântaţi de poeziile recitate de Paul Stănişor, de epigramele şi parodiile scrise de Gigi Poşircă, Timea Andrei a pus mai multe întrebări, a citit o lucrare din opera lui Marin Sorescu. Încurajaţi să-şi exprime gândurile, preocupările, tineri au improvizat o scenetă pentru care au fost felicitaţi de scriitorii vâlceni. Ca un semn al prieteniei „de dincolo de timp şi de cuvinte” Zenovia Zamfir a prezentat un film powerpoint dedicat poetului Ion Constantin Cotulbea, realizat la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea de Cristina Olteanu, şi cartea „Evocări. Amintiri”, publicată de membrii Societăţii Culturale „Anton Pann”, în memoria prietenului plecat într-o „călătorie veşnică”. Prin glasurile cristaline ale copiilor, versurile lăsate moştenire de Constantin Cotulbea au prins viaţă pentru o clipă. 

Marea de cenuşă

Noi doi uitasem somnul între perne

şi ne priveam cu lacomul tăcut

când căutam cărările eterne

ca să cântăm un cor în început

Cu dorul tânăr răscoleam văpaia

redutelor căzute în abis

ne cuprindeam adâncurile, ploaia

şi ne-necam în lavă şi în vis

Tu îţi năşteai din dor o altă vrere

şi te robeai de sete şi de foc

când înălţam în rugă mângâiere

şi-o lacrimă unită în soroc

Şi-am fi rămas oricât, aşa, uitaţi

într-o osândă dulce, jucăuşă

de nu ne-am fi trezit ades marcaţi

de revărsarea mării de cenuşă

Rm. Vâlcea

Ion Constantin Cotulbea

Vise

Ce visează oare florile?

Dar copacii, lacul,

pietrele şi păsările?

Că sunt nori sau viori?

Că au mere de aur

şi ramuri încărcate

cu cărări verzi,

şi rădăcini adânc înfipte

în smoală roşie?

Că au peştişori aurii

şi nuferi de omăt argintiu

care pot să ningă cu fluturi?

Că sunt oratori ce ştiu să povestească

despre toate cele, câte-n lună şi în stele?

Că sunt maci albaştri în grâu?

Sau sevă limpede ce curge-n râu?

Tu ce visezi?

Şi mai ales, cum îţi trezeşti visele?

Eu visez ades că zbor

şi că într-o zi

mă voi trezi

pasăre sau copac,

floare sau hamac,

lac sau piatră,

fluture sau vatră…

aripă sau lut,

drum de început,

creangă într-un pom

şi ce-i mai greu – om.

Rm-Vâlcea

Ion Constantin Cotulbea 

Ca un răspuns la tot ceea ce a fost: timp, trăire, iubire, prietenie, domnul Paul Stănişor a compus poezia:

Veste de la domnul ,,C”

Eu, am fost cu voi şi sunt,

Voi fi dincolo de mormânt,

Cerând celui cel mai sfânt,

Să v-ajute pe pământ.

Eu, sunt tot mereu cu voi,

Voi fi până-n ziua de apoi,

Chiar de-i ruptă din nevoi,

Tot voi sparge vânt şi ploi!

V-aduc floarea cea măiastră,

Cu senin şi zare-albastră,

Şi n-o ţineţi într-o glastră,

Căci e nemurirea voastră!

Vă vestesc schimbarea lumii,

Ce se vrea strivirea ciumii,

Bântuind iubirea mumii,

Prea hulită-n gând de unii.

Şi mai spun de-aci din zare,

Unde nimeni nu mă doare,

Să priviţi adânc în soare,

Focul viu care nu moare.

Nici nu ştiţi cât îmi doresc,

Ramul de măslin ceresc,

Să vă spună cât iubesc,

Tot ce-n voi este Crăiesc!

Vă doresc să fiţi uniţi,

Să nu vă lăsaţi striviţi,

De marasm şi prozeliţi,

Ce în veci vor fi huliţi.

Eu, am fost şi numai sunt,

Am plecat pe-al vieţii vânt,

Urma mea este cuvânt,

Lăsat vouă pe pământ!

În amintirea unui mâine când azi va fi un ieri îndepărtat, domnul Gigi Poşircă spunea:

„Zilele vin şi trec, precum apa unui râu, mângâind malurile, trecând lin, sau învolburate, până ajung în marea cea mare… Viaţa unui om, curge şi ea cu împliniri sau neîmpliniri, cu bucurii şi tristeţi scrijelind în cartea perpetuării, semnul sau însemnul, ca o pecete în vreme şi în vremuri lăsând urmaşilor amintiri despre el, până când praful de stele v-a renaşte pentru suflet. Eu, l-am pierdut pentru o vreme. Pierdut?! O, nu! Mai degrabă aş tinde spre acea cugetare: … „Ci totul se transformă”.

Amintirea prietenului Ion Cotulbea, mai curge prin gândurile noastre. Glasul lui, încă mai răsună în filosofice cuvinte, despre trup şi suflet, despre universul concepţiei şi percepţiei, fiecărui individ, despre… despre… O, Doamne, câte întrebări sunt şi câte se vor mai naşte, sub semnul misterului? „Ece Omo”! Ion Cotulbea, el, omul, căuta răspunsuri în imensitatea universului, în continuă transformare.” La final versurile marelui poet Tudor Arghezi a întregit clipa de bucurie şi poezie:

Ex libris

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris

Încet gândită, gingaş cumpănită;

Eşti ca o floare, anume înflorită

Mâinilor mele, care te-au deschis….

Cuvinte potrivite (1927)