
Bilanțul plăților APIA în fața prefectului Cornoiu: 20.221 cereri, 69.085,759 hectare, 24.897 fermieri și 25.764.311,90 lei
• directorul Adrian Pintea a detaliat reprezentantului Guvernului în teritoriu situația amănunțită a banilor către fermieri
La finele săptămânii trecute, Adrian Pintea, directorul APIA Vâlcea, a prezentat în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, stadiul plăților către agricultorii județului nostru. Pentru a mai bună detaliere a acestor sume, i-am solicitat acestuia un scurt interviu.
Domnule director, ce categorii de subvenții s-au acordat până acum fermierilor vâlceni?
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea a efectuat în cursul anului 2015 următoarele plăţi către fermieri:
Pentru producătorii de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate – pentru aprox. 1952 fermieri, s-au decontat 655.044,98 euro, respectiv 2.888.882,22 lei, astfel: vaci de lapte – plăți în cuantum de 82,09 euro/cap animal, pentru aprox. 6.320 capete; taurine din rase de carne şi metişii acestora (tauri din rase de carne, vaci din rase de carne, vaci metise cu rase de carne, tineret mascul şi/sau femel din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carne) – plăți în cuantum de 300 euro/cap animal, pentru aproximativ 496 capete.
Pentru producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate – pentru aprox. 336 fermieri, s-au decontat 171.818,06 euro, respectiv 757.752,11 lei, astfel: femele ovine/caprine – plăți în cuantum de 3,43 euro/cap, pentru aprox. 52.263 capete.
Ce ne puteți spune despre subvenția la motorină?
În cadrul Ajutorului de Stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul IV – 2014, pentru 21 beneficiari, a fost plătită suma de 330.033,34 lei.
Banii pentru Ajutorul național Tranzitoriu…
În ceea ce privește, suma totală autorizată la plată aferentă Ajutorului naţional tranzitoriu (ANT) – schema cuplată de producţie în sectorul ovine/caprine pentru anul de cerere 2014, a fost în cuantum de 2.933.554,10 lei, pentru un număr de 108.443 capete animale, din care 94.041 capete ovine şi 14.402 capete caprine, aferente unui număr total de 671 cereri eligibile. Vreau să adaug și că Măsura 215 – bunăstare porcine: 1 cerere depusă cu o valoare aprobată de 8.086.545,87 lei; Măsura 215 – bunăstare păsări: 1 cerere depusă şi aflată în lucru. La ajutorul specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică: trei cereri depuse cu o valoare aprobată totală de 4.050 lei. La ajutor financiar privind ameliorarea raselor de animale, avem două cereri depuse cu o valoare aprobată totală de 16.347,35 lei. La ajutorul de stat pentru plata primelor de asigurare: două cereri depuse cu o valoare aprobată totală de 201.710 lei. În ceea ce privește, ajutor comunitar pentru furnizarea produselor lactate în instituţiile şcolare: două cereri aferente anului 2014 depuse cu o valoare aprobată totală de 502.991,44 lei şi o cerere depusă şi înregistrată în semestrul I 2015.
Banii pentru apicultori?
Ajutorul specific acordat crescătorilor de albine prin susţinerea în combaterea varoozei, raţionalizarea stupăritului pastoral, susţinerea refacerii efectivului de familii de albine pe teritoriul naţional precum şi prin oferirea de asistenţă pentru laboratoarele de analiză fizico-chimică a mierii. Aici, avem patru cereri depuse cu o valoare aprobată totală de 802.229,68 lei.
Ce alte categorii de subvenții mai aveți?
Cred că vă referiți la sprijinul financiar acordat pentru Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, unde e vorba de șapte cereri depuse pentru o suprafaţă totală de 9,34 hectare, având valoare aprobată totală de 201.710 lei. Vreau să menționez că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Vâlcea a efectuat în prima parte a anului curent plata diferenţei aferente Campaniei SAPS 2014, în cuantum de 25.764.311,90 lei, pentru un număr de 24.897 fermieri eligibili. La nivelul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea, în perioada 9 aprilie – 10 iulie 2015 au fost depuse în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2015, un număr de 20.221 cereri, pentru o suprafaţă totală de 69.085,759 hectare.
Vă mulțumesc!