AURUL ROMÂNESC, la Londra sau la Moscova?
La Londra îl ținem noi, la Moscova ni-l țin ei, pare să fi spus guvernatorul Mugur Isărescu la ultima consfătuire pe tema rolului băncilor centrale în economiile contemporane. Dincolo de glumițele de salon, să vedem ce se ascunde în spatele acestor date. Rezerva de aur a României este de 103,6 tone, dintre care 61,2 tone sunt păstrate la Banca Angliei. Pentru aurul ținut la Londra, România plătește aproximativ 55.000 de dolari anual. Contul din Banca Angliei a fost deschis în 1990, iar aurul a fost transferat fizic din 1999 până în 2002.
Prin comparație, la intrarea României în Primul Război Mondial, rezervele de aur ale țării se cifrau la 143 de tone. Această cantitate se explică prin introducerea unor taxe de export la cerealele românești, taxe ce erau achitate de importator în aur efectiv. Cum știm, evoluția frontului nu a fost una favorabilă, motiv pentru care Banca Națională a României a decis punerea la adăpost a tezaurului său din aur. În total, între decembrie 1916 și iulie 1917, Banca Națională a României a depus la Moscova 91,48 tone de aur fin. O mare țeapă, întrucât din acest aur nu s-a mai întors niciun grăunte. Restituirile din 1935 și 1956 nu au vizat aurul BNR depozitat la Moscova. Cu toate acestea, în perioada interbelică, nou-formatul stat național a reușit să-și sporească rezervele de aur; în 1944, România dispunea de o cantitate record de circa 244 de tone. Pe atunci, aurul era ținut la băncile centrale din Anglia, Franța, Elveția, Olanda, Belgia sau la FED (sistemul băncilor centrale americane).
Ca într-o poveste cu repetiție, după Al Doilea Război Mondial a venit dezastrul pentru aurul românesc. O parte din aur s-a dus pe plata importurilor românești, garantate în aur. Cum nu se găseau bani destui când venea scadența, România ceda din rezerva de aur. Peste 100 de tone de aur au fost cheltuite pe importul de cereale în perioada foametei (1946-1948), multe aduse din fosta Uniune Sovietică. Al doilea motiv al scăderii rezervei a fost achiziționarea de armament, la presiunea Uniunii Sovietice. Plata s-a făcut direct cu aur. O altă cantitate a fost folosită la plata sancțiunilor prevăzute prin tratatul de pace de la Paris, România fiind considerată țară învinsă în război.
Revenind la aurul din prezent, periodic apar în spațiul public controverse legate de oportunitatea păstrării unei cote de peste jumătate din rezervele naționale în afara granițelor țării. Suspectez că ele sunt întreținute de persoane fără competențe economice sau care doresc răul României. Nu este o procedură prin care țara noastră să iasă în evidență, din acest punct de vedere, și nu se petrece de ieri, de azi. Cam toate statele își țin jumătate din stocul de aur într-un centru financiar internațional, pentru credibilitate și pentru eventuale operațiuni rapide. În situații de turbulențe financiare, aurul reprezintă un colac de salvare, se știe. Gajând aurul, poţi să obţii un împrumut vital în doar câteva ore, nu trebuie să negociezi prea mult într-o situaţie de urgenţă.