Asociaţia Rrosiny, în colaborare şi parteneriat cu Episcopia Râmnicului, Primăria Râmnicului, Consiliul Judeţean Vâlcea, şcoli, firme şi alte instituţii, organizează o campanie de strângere de fonduri pentru copii şi familii defavorizate, dar şi
Comemorând cu smerenie cei 45 de ani de la trecerea sa la cele veşnice: 5 decembrie 1968 – 5 decembrie 2013, îi închinăm cu fiiască preţuire cele câteva amintiri prezentate mai jos.
1. Născut la 22 mai 1893, în satul Zăvoieni, com. Măciuca-Vâlcea, din părinţi creştini-ortodocşi, Marian-Alexandru şi Maria, fiind al cincilea copil al familiei, Enăcică Ioan, cum era numit în copilărie, a fost ajutat să înveţe carte şi a absolvit Şcoala Primară din localitatea Oveselu. Încă de mic, copilul Ioan s-a dovedit a fi atras spre viaţa meditativă şi duhovnicească şi spre rugăciune. Absolvind şi Şcoala de Cântăreţi bisericeşti de la Râmnicul Vâlcea, tânărul Ioan, prin anii 1907-1908, s-a retras la Mânăstirea Frăsinei, care era condusă atunci, cu multă înţelepciune şi evlavie, de Cuviosul Părinte Porfirie Bucurescu. Noul frate începător, Ioan Enăcescu, a avut deosebita bucurie să ajungă, pentru scurt timp, şi la Sfântul Munte Athos (1909). Fiind încă la Athos, a avut fericita ocazie să facă cunoştinţă, în parte, şi cu viaţa părinţilor români de la Schitul Prodromu. Întorcându-se în ţară, a fost închinoviat la Mânăstirea Stânişoara de lângă Muntele Cozia. Aici, în 1910, la vârsta de 17 ani, fratele Ioan Enăcescu a fost tuns în monahism, primind la călugărie numele de EFREM.
Peste puţin timp, datorită calităţilor sale de om cu o solidă pregătire intelectuală şi teologică, fiind înzestrat de Dumnezeu cu alese însuşiri de slujitor al celor sfinte, Părintele Efrem a fost hirotonit Ierodiacon în aceeaşi aşezare călugărească (Stânişoara) de Episcopul Gherasim Timuş al Argeşului, iar în anul 1920 ridicat la treapta de Ieromonah (preot). (Vezi: Petre Popa, „Studii Vâlcene”, Serie nouă, nr. II(IX), 2006, pag. 355-370).
Devenind între timp egumen la Schitul Ostrov din Călimăneşti, ridicat curând la rangul de Arhimandrit (1923), ajuns Stareţ al Mânăstirii Cozia (1925-1928), student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, a beneficiat în acelaşi timp şi de o bursă în străinătate, frecventând astfel cursuri superioare, în anumite universităţi din Occident, Paris şi Montpellier (1928-1930). Devenind şi profesor la Seminarul din Râmnicul Vâlcea (1930-1933) şi exarh al Mânăstirilor din Eparhia Râmnicului (1930-1936) apoi preot deservent la Catedrala Patriarhală şi Exarh de data aceasta al Bucureştilor (1936-1938), Arhimandritul Efrem Enăcescu a ajuns să fie foarte cunoscut, apreciat şi simpatizat atât în opinia publică eclesiastică, cât şi de autorităţile laice din ţară în general (Vezi: Prof. Mircea Păcurariu: „Dicţionarul Teologilor Români”, Bucureşti, 1996, pag. 161.).
2. Astfel, Arhimandritul Efrem Enăcescu, fiind cunoscut de mai mult timp la centrele Eparhiale de la Râmnicu Vâlcea şi de la Bucureşti, ca un călugăr-teolog de aleasă pregătire, cu studii superioare în ţară şi în străinătate, fiind în acelaşi timp şi autorul unor publicaţii valoroase, în presa bisericească, cum ar fi: „Privire generală asupra monahismului creştin”, lucrare apărută în 2 volume, la Rm. Vâlcea (1933-1934), însumând împreună 459 pagini, sau „Pe urmele strămoşilor”, Bucureşti 1938, 176 pag., precum şi diferite articole teologice, dar ţinându-se cont în primul rând de frumoasa sa ţinută exemplară monahal-comportamentală, şi de devotamentul său conştient de bun patriot şi de devotat fiu al Bisericii Ortodoxe Române, în februarie 1938, Arhimandritul-mitrofor-Efrem Enăcescu a fost Ales de Sfântul Sinod de la Bucureşti Arhiereu-Vicar cu titlul de Tighineanul şi numit Locţiitor de Arhiepiscop al Chişinăului (1938-1943), în locul Mitropolitului Gurie Grosu, care fusese înlăturat pe motive politice şi de culise în urma conflictului său cu Regele Carol al II-lea. La 12 ianuarie 1944, Mitropolitul Locotenent Efrem Tighineanul a fost ales Arhiepiscop al Chişinăului şi Mitropolit titular (plin) al Basarabiei.
După nenumărate obstacole, greutăţi şi umilinţe întâmpinate în această perioadă foarte zbuciumată din cauza războiului devastator, în luna august 1944, împreună cu zeci de mii de patrioţi români din Basarabia şi Bucovina, care se refugiau în România, şi Mitropolitul Efrem Enăcescu a fost nevoit, chiar forţat de comuniştii cotropitori, să-şi părăsească Scaunul de Arhipăstor al Basarabiei şi de părinte iubit al păstoriţilor săi şi să-şi caute un loc de refugiu pe meleagurile natale, stabilindu-se provizoriu la Mânăstirea Cozia-Vâlcea (1944-1946) împreună cu devotatul său ucenic şi fost intendent al Palatului Mitropolitan din Chişinău – Protosinghelul Iosif Trofim, preot-călugăr, român basarabean.
3. Stabilindu-se deci, provizoriu, la Cozia, mânăstirea unde, cum am văzut, fusese stareţ şi profesor la Şcoala de cântăreţi (1925-1928), a fost primit cu multă dragoste creştinească de Părintele Stareţ de atunci – Ghermano Dineaţă, om cultivat şi duhovnicesc, iar Mitropolitul Efrem a încercat să se acomodeze cu noua stare de vieţuire, în ciuda faptului că el îşi dădea seama că atmosfera de aici, pe cât era de austeră şi de nesigură, putea să devină catastrofală pentru el. Se gândea, îndeosebi, la evenimentele triste petrecute în Basarabia, în Transnistria şi la Odessa din timpul războiului, la românii care activaseră în acel timp ca misionari în teritoriile ocupate de armatele române ca să înlăture urmările nefaste ale comunismului ateu; se gândea îndeosebi la Mitropoliţii Visarion Puiu, Tit Simedrea, la Episcopul Antim Nica, la Gheorghe Alexeanu – fostul Guvernator al Transnistriei şi la mulţi alţii, când el, Efrem Enăcescu, era atunci Mitropolit la Chişinău şi, prin urmare, acum putea să fie şi el inculpat împreună cu ei, de armatele invadatoare ruso-sovietice. Dar mai avea încă în vedere şi alte urmări neprevăzute, cu consecinţe nefaste, care puteau să aibă loc şi în ţara noastră, ţară care intrase atunci în sfera de dominaţie comunistă.
Faptul însă că la Mânăstirea Cozia funcţiona un Colegiu Militar pentru aproximativ 200 de copii orfani de război, numit „Colegiul Militar Mareşal Ioan Antonescu”, care era condus şi apărat de o unitate militară cu gardă permanentă la poarta mânăstirii, atât pentru Mitropolitul Efrem, dar şi pentru cei 25-26 de bieţi călugări care se aflau atunci la Umbra lui Mircea cel Bătrân de pe Valea Oltului, această unitate de pază prezenta încă o oarecare stare de siguranţă. În incinta Mânăstirii Cozia puteau să intre atunci numai persoanele legitimate de ofiţerul de serviciu şi de garda militară de la poartă… Nici armatele sovietice care, în 1945-1946, se retrăgeau din Occident pe Valea Oltului şi care, regretabil spus, pe unde treceau devastau totul, nu aveau voie să forţeze intrarea în mănăstire, căci era strict păzită de garda Colegiului Militar.
Trăind într-o astfel de tensiune îngrijorătoare şi nesigură pentru ziua de mâine, distinsul Arhiereu Efrem Enăcescu, alături de Părinţii călugări: Maxim Grigorescu, fraţii ieromonahi Nifon şi Daniile Băicuş, Visarrion Peţa, Varnava Cumpătă şi subsemnatul, Mitropolitul Efrem era un model de urmat pentru noi toţi. Era prezent aproape zilnic la sfintele slujbe din mănăstire; oficia Sf. Liturghie în zile de sărbători mari; ţinea cuvânt de învăţătură la biserică; era foarte preţuit (aproape venerat) de noi toţi şi se ruga zilnic pentru sine, pentru Patria noastră şi pentru toţi cei din nevoi… Suporta, cu optimism, toate încercările. Ne binecuvânta la biserică, vorbea cu noi, ne dădea sfaturi de îmbărbătare etc. Iar Părintele Iosif Trofim şi Părintele Nicodim (Bucătarul său) – foştii săi ucenici apropiaţi de la Chişinău, care-l însoţeau la Cozia, în lipsă de alte preparate culinare-consistente, din cauza sărăciei din acel timp, ei aveau purtarea de grijă să-i prezinte zilnic Mitropolitului un blid sărăcăcios cu supă vegetariană şi o porţie de grâu fiert cu miez de nucă?!
Pentru noi, vieţuitorii de la Cozia, în acele momente de mari încercări pentru Biserică şi pentru Popor, Mitropolitul Efrem Tighineanul, era şi a rămas un Mare Părinte şi Dascăl spiritual, pentru trăirea sa exemplară, luptându-ne să fim cu luare aminte la el, ca la un model de trăire, şi să-i urmăm credinţa (Evrei 13, 7).
4. Pe la începutul anului 1947, Patriarhul Nicodim Munteanu a găsit de cuviinţă ca Înaltul ierarh Efrem Enăcescu, care ducea o viaţă de mari lipsuri la Cozia, dar şi pentru mai multă siguranţă sub aspect politic, precum şi pentru oferirea unor condiţii mai satisfăcătoare pe plan material, să fie transferat de la Cozia la Mânăstirea Cernica, având la început şi misiunea de Spiritual la Internatul teologic din Bucureşti (1947-1948) şi de Stareţ la Cernica până în 1952, când s-a retras din administraţie.
Mulţi monahi basarabeni, care îl avuseseră pe Mitropolitul Efrem arhipăstor la Chişinău (1938-1944), şi care acum erau şi ei refugiaţi la Cernica, s-au bucurat nespus de prezenţa distinsului Ierarh în comunitatea lor, la Cernica. Retrăgându-se, cum s-a spus, destul de repede din orice răspundere administrativă a mânăstirii, având şi venerabila vârstă de 75 de ani, Mitropolitul Efrem Tighineanul, începând cu anul 1953, şi-a petrecut restul vieţii într-o casă modestă, dar bine îngrijită, la sud-est de incinta mânăstirii (extra muro), vecină cu acea casă în care şi Sfântul Calinic şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, tot la Cernica, până la trecerea sa în rândul celor drepţi (11 aprilie 1868). Aici, distinsul şi mult încercatul ierarh Efrem Enăcescu, prin rugăciuni, meditaţii şi prin sfaturi părinteşti împărtăşite cu drag tuturor, şi-a dus restul vieţii, până la 5 decembrie 1968, când a trecut în pace la cele veşnice. Parcă auzim şi noi acum cuvintele Domnului, rostite şi pentru el: „Bine servitor bun (slujitor al Bisericii), peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră (şi tu) întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 14-23).
A fost înmormântat, alături de alţi distinşi părinţi cu viaţă sfântă care îşi dorm somnul de veci – în Cimitirul Mânăstirii Cernica.
Comemorând astăzi, 5 Decembrie 2013, 45 de ani de la plecarea sa din această lume, să rugăm pe Dumnezeu să-l odihnească în pace în rândul aleşilor Săi, Amin.