Al doilea Salon de Literatură şi Artă „Rotonda Plopilor Aprinşi”, Rm. Vâlcea, 24-26 mai 2012

Partea întâi: omagierea lui Bartolomeu Valeriu Anania

Joi, 24 mai curent, venind pe un traseu în zigzag Predeal-Braşov-Pi­teşti-Rm. Vâlcea – munte-deal-munte-deal, uneori sub rafalele ploii, alteori pe deasupra norilor, dacă nu stră­bă­tându-i cale de mulţi kilometri, la lu­mina farurilor, am ajuns nu fără emoţii la Râmnicu Vâlcea şi, apelându-l tele­fo­nic pe prietenul Ioan Barbu, mi-a spus că locul de regrupare este la Pensiunea Supca. Zis (el, I.B.) şi făcut (eu, subsemnatul). Acolo, într-un loc necu­noscut mie, adunaţi pe la mesele unei terase ieşită şi ea de curând de sub rigorile ploii: scriitorime, lume lu­mi­nată, prieteni de-ai mei dar şi câţiva actanţi neidentificabili,  ce îndată mi-au fost prezentaţi. Se înţelege, ei înşişi scriitori, sculptori, artişti plastici, edi­tori, poeţi. N-am să dau acum lista, este prea lungă, ar părea un abuz, însă vă asigur că numele respective vor apărea în text pe măsură ce vor păşi în avanscena evenimentelor în curs de desfăşurare. Căci au fost trei zile pline de întâmplări culturale la vârf.

Cazarea, masa, apoi deplasarea în grup spre principalul punct din pro­gramul zilei: la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul, dublu eveniment. Ver­ni­sajul unei expoziţii de artă grafică, în holul de la parterul acestei construcţii impresionante, protagonişti Valeriu Ja­binski, Ion Jabinski şi studenţi ai Aca­de­miei de Muzică, Teatru și Arte Plas­tice din Chişinău. Cuvântări ale dnei Sanda Constantinescu, directoarea Bibliotecii găzduitoare, din partea Primăriei municipale, a Episcopiei şi a curatorului expoziţiei, dl. Sergiu Plop. Mă văd cu prieteni graficieni din Rm. Vâlcea: Tina Popa, Cristian Sima, Petti Velici, aceşti oameni minunaţi, cunos­cuţi mie din anii 70, ceea ce ar părea o “exageraţiune” vis-a-vis cu tinereţea lor spirituală şi de suflet. Şi, ah! parcă mai clar ca oricând îmi dau seama că zâmbetul omului bun nu se schimbă cu vremea, cu vremurile, ci rămâne ne­clintit în dreptul indicatorului PRIETENIE! Mi-o confirmă revederea cu alţi vâlceni: poetul Felix Sima, pe care îl căutasem pe la etajele Biblio­tecii, unde mi s-a spus că s-a retras ca să-și arunce ochii pe exemplarul de semnal al antologiei 101 poeme (Co­lecţia Ideal), proaspăt adus de poetul şi editorul basarabean Vasile Căpă­ţână; profesorul dr. Ioan St. Lazăr, preotul Nicolae State-Burluşi; mulţi alţii…

Ne regrupăm în sala de specta­cole, unde Ioan Barbu preia iniţiativa: îi prezintă pe aleşii oaspeţi, cu o caldă omagiere a academicianului Gleb Drăgan, ajuns la venerabila vârstă de 92 ani, provenit din Basarabia; familia s-a răzleţit pe vremea războiului, părinţii au fost deportaţi în Siberia, au reapărut după 16 ani; fratele geamăn, Boris Drăgan a fost şi el deportat în Rusia, a reuşit să-şi continue studiile şi este el însuşi academician în Kiev, capitala Ucrainei. Actualmente Gleb Drăgan este şeful secţiei ştiinţă al Academiei; amfitrionul ni-i prezintă pe invitaţii din judeţ şi din toată ţara, pe oamenii de cultură vâlceni, pe cola­boratorii şi sprijinitorii în organizarea celei de a doua ediţii a Salonulului, în titulatura căruia a adăugat şi Artă, cum se şi cuvenea. Succesul Salonului, cu frumoase ecouri internaţionale, l-a determinat să modifice statutul Funda­ţiei, cooptând în comitetul de organi­zare un număr de 10 scriitori, dintre care i-am reţinut pe Ion Andreiţă, Florentin Popescu, George Călin, Dan Anghelescu. O alocuţiune din partea primarului municipiului, dl Romeo Rădulescu. S-au conferit Diplome unor colaboratori, înmânate de acade­mi­cianul Gleb Drăgan şi apoi Trofeul Cerurile Oltului unui număr dintre invitaţii de onoare, “pentru excelenţă în promovarea culturii româneşti”: acad. Gleb Drăgan, prof. univ. Pom­piliu Manea, poeţilor George Călin, Mihaela Albu, Ion Andreiţă, Ion Lazu, Dan Anghelescu, pictorilor Dan Cioca și Marin Răducu, sculptorului Doru Drăguşin, lui Vasile Căpăţână, Ionel Vitoc, Constantin Zărnescu, Ioan St. Lazăr, Florentin Popescu etc.

Dl Dan Anghelescu a fost modera­torul Omagierii lui Valeriu Anania ca Poet şi Mitropolit al Clujului. Au rostit consistente alocuţiuni cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Bartolomeu Valeriu Anania ca om, ca poet, ca dogmatician şi înaltă faţă biseri­ceas­că: Mihaela Albu, care din New York a purtat o intensă corespondenţă cu V.A. şi cu unul dintre apropiaţii colaboratori ai înaltului prelat, în perioada dece­niu­lui american al acestuia; Pompiliu Ma­nea, care l-a cunoscut în perioada clu­jeană şi au purtat discuţii fructuoase; venind spre Vâlcea, s-a abătut în Mărginimea sibiană, pentru a aduce un omagiu grupului de 10 statui ale unor academicieni extraşi “din marea de amar” a lumii pastorale; au urmat la microfon: Gh. Anca, Constantin Zăr­nescu, Ioan Barbu, Ioan St. Lazăr, preot Nicolae State-Burluşi, Vasile Că­păţână, care a transmis salutul acad. Mihai Cimpoi şi al poetului Valeriu Matei, și el academician de curând; dl Valeriu Diaconescu din comuna Glăvile, nepotul lui Valeriu Anania, a depănat amintiri de familie, din anii primei copilării şi până la stingerea poetului. Valeriu Anania  a fost pus în filiaţia lui Arghezi şi Crainic, a lui Gyr şi Voiculescu. A fost un model de viaţă şi de credinţă. A scris poezie, piese de teatru în stil blagian, pe marile teme ale spiritualităţii noastre, Mioriţa, Meş­te­rul Manole etc. A iniţiat o nouă tra­ducere a Bibliei, în anul 2001. A trecut din mână în mână un exemplar de mare preţ din Du-te, vreme, vino, vre­me de Bartolomeu Valeriu Anania, cu semnături ale unor prea înalţi prelaţi ai României; am avut abilitatea să foto­gra­fiez pagina de gardă spre a o pre­zenta cititorilor Curierului de Vâlcea.

Toate aceste intervenţii mărturisi­toare au fost filmate, înregistrate, ele vor apărea într-un volum omagial, nu are rost să notez aici propoziţii dis­pa­rate. De acum încolo, pentru Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania timpul are răbdare. Reţin o propoziţie cu care şi-a încheiat alocuţiunea poetul Gh. Anca: “Statura lui întrece orice sta­tuie!”

S-a lansat romanul Ultimul ţăran, de curând apărut la Editura Antim Ivireanul (director, Ioan Barbu), de Cons­tantin Argeşanu, autor aflat la al treilea titlu, o scriere rememorativă, ins­pi­rată din copilăria ialomițeană a au­to­rului, roman cu temă rurală, pre­zentat cu profesionalism şi adecvare de Ion Andreiţă. Au mai luat cuvântul: Ion Soare, prefaţatorul romanului, Ilie Gorjan, Florentin Popescu, autorul în­suşi, care a mărturisit că a avut-o ca mo­del pe mama sa. De altfel, pe co­per­ta elegantei cărţi apare o foto­gra­fie a mamei la vârsta de 21 ani, ţi­nând în braţe un copilaş în cămăşuţă. Au­torul a promis că ne spune poves­tea acelui copilaş dar s-a luat cu altele, multe fiind de spus de un autor, despre truda lui de ani, în singurătatea paginii albe… În jurul titlului “ultimul ţăran” s-a purtat o întreagă discuţie, în fapt, nu mai mult decât un pretext pentru a se afirma că ţăranul român este o permanenţă, el se află în mai fiecare dintre noi, ca parte durabilă din alcătuirea noastră sufletească.

Cu aceasta n-am reuşit să mă refer decât pe sărite la simpozio­nul din prima zi a Salonului, desfăşurat într-o ambianţă de vibrantă eferves­cenţă intelectuală.. Căci, cum s-a spus, “povestea… înainte mult mai este”: a doua zi, descinderea în “co­muna europeană” Prundeni, o zi dol­dora de minunate surprize şi alese emoţii; în următoarea zi, o vizită la Mănăstirea Dintr-un Lemn şi, pe nepregătite, când credeam că ne întoarcem la Rm. Vâlcea…, “mă dusei să trec la Olt”, şi am ajuns în comuna Galicea… Cât de frumos ne-au primit ga­li­cenii!… De ce oare aceste mo­mente de mare preţ au un “ce” ireal?