Ajutor european pentru tinerii fermieri
Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, anunţă că tinerii fermieri ar putea beneficia, din exerciţiul financiar 2014-2020, de fonduri pentru susţinerea proiectelor care vizează cultura plantelor şi zootehnia, fiind posibilă acordarea unor subvenţii a căror valoare totalizează 6 miliarde de euro.
Linia de finanţare propusă are ca obiect acordarea unor subvenţii de 200-300 de euro pentru fiecare hectar lucrat în cultura mare sau legumicultură, tinerii care vor dori să acceseze aceste fonduri trebuind să deţină minimum de 25 de hectare de teren şi să locuiască la sat. Între condiţiile care vor genera eligibilitatea unui proiect se numără un minimum de 25 de hectare. Proiectul e valabil nu numai pentru cultura mare, dar şi pentru zootehnie şi legumicultură şi vizează o subvenţie între 200 şi 300 de euro la hectar.