Academicianul Nicolae Manolescu sau o viață închinată cuvântului românesc
Am aflat cu profundă tristețe că încetat să mai bată inima unei valori contemporane a scrisului românesc. Cu Profesorul Nicolae Manolescu – membru titular al Academiei Române, președintele Uniunii Scriitorilor din România – am avut bucuria să stau de mai multe ori înfață în față în anii din urmă. Amintirea mă poartă, iată, la o după-amiază la Paris, când Profesorul scriitor reprezenta România în calitate de Ambasador la UNESCO. Interlocutor admirabil, cu o urmărire atentă a dialogului, scrupulos și obiectiv, cu o interpretare limpede a diverselor tablouri diurne, prin adânca pătrundere a rosturilor vieții.
Ca admirator al său de prin anii 70 ai secolului trecut, când am poposit pe meleagurile sale natale, cele vâlcene, pentru a rămâne definitiv, i-am citit cu mare admirație cărțile pentru că era și printre foarte puținii critici și istorici literară – și eseiști – care îmi ofereau perspective largi de înțelegere a unor opere ce apăreau la vremea aceea. Mi-amintesc cu plăcere de Temele sale, cele șapte volume de eseuri, de cărțile sale cu un titlu atractiv, Arca lui Noe, excelentă sinteză în trei volume pentru cele trei vârste – doric, ionic și corintic – ale romanului românesc. Dar câte titluri n-au trecut pragurile librăriilor sau bibliotecilor, între 1966 (anul debutului editorial) și până astăzi, purtând semnătura ilustrului critic și istoric literar de o vitalitate spirituală, aș numi-o regală. Însă opera sa de geniu, pe care o lasă moștenire poporului român și viitorimii, este Istoria critică a literaturii române – cinci secole de literatură (Editura Paralele 45, 2008; ediția a II-a, la Editura Cartea Românească, în 2019), una dintre tomurile de preț din biblioteca mea, cu unul din primele autografe din ziua lansării. Cum să nu te bucuri de o asemenea operă, care continuă, magistral, o primă Istorie a literaturii române, lăsată moștenire de un alt titan al literaturii noastre, George Călinescu.
Un fost student al său îmi spunea că Profesorul Nicolae Manolescu pătrundea cu repeziciune în esența temei propusă spre tratare editorialele din „România literară”. Totul la domnia sa era impregnat de substanță. I-am citit totdeauna pe nerăsuflate editorialele din „România literară. Îmi vine în minte editorialul cu titlul Despre cronica literară, Scrisul său, ca și prelegerile de la universitate, este impregnat de substanță.
Cu ce pot încheia aceste gânduri despre Academicianul – Profesor Nicolae Manolescu, decât cu regretul că România pierde una din valorile sale scriitoricești.
Condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor dragi ai săi!
Adio, stimate Profesor!