2013 – Anul internaţional al cooperării în domeniul apei


Coca_LaurentiuÎn fiecare an, pe 22 martie, se celebrează Ziua Mondială a Apei. La rândul său, anul 2013 este pentru Organizaţia Naţiunilor Unite Anul internaţional al cooperării în domeniul apei, conform  Rezoluţiei A/RES/65/154 din decembrie 2010. La acea data Adunarea Generala a Naţiunilor Unite a solicitat UNESCO să conducă Anul Internaţional al ONU privind Cooperarea Apei 2013. A fost aleasa UNESCO, în special, din cauza abordării multidisciplinare unice a organizaţiei, care îmbină ştiinţele naturale şi sociale, educaţia, cultura şi comunicarea. Având în vedere natura intrinsecă a apei ca element transversal şi universal, Anul Internaţional al ONU privind Cooperarea Apei ar urma să sintetizeze şi să abordeze toate aceste aspecte în mod natural.

Obiectivul acestui an internaţional este de a sensibiliza, atât potenţialul de cooperare sporită, cât şi atenţia la provocările cu care se confruntă gestionarea apei, având în vedere creşterea cererii pentru accesul la apă, de alocare şi de servicii. Acţiunile din cadrul Anului Cooperarea Apei 2013 vor evidenţia istoria iniţiativelor de succes privind cooperare în domeniul apei, precum şi identificarea problemelor stringente în domeniul educaţiei legată apă, diplomaţia apei, gestionarea apelor transfrontaliere, cooperarea cu sursele si organismele de finanţare, cadrele juridice naţionale/internaţionale, precum şi legăturile cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. De asemenea, se asteaptă ca acţiunile şi iniţiativele de cooperare în domeniul apei să poată oferi mai multe oportunităţi de a valorifica impulsul creat la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (Rio +20), precum şi de a sprijini formularea obiectivelor noi, care vor contribui la dezvoltarea resurselor de apă, care sunt cu adevărat durabile.

Cetăţenii şi statele Uniunii Europene se situează în fruntea celor care doresc sa pună în practică dezideratele anului internaţional Cooperarea Apei. Astfel ca ele înţeleg să-şi armonizeze comportamentele în baza unor reglementări comune, aşa cum ne obligă cerinţele Directivelor europene în domeniul mediului (Directiva privind epurarea apelor uzate urbane, (Directiva 91/271/EE), Directiva Nitraţi, Directiva privind controlul integrat al poluării etc.), precum şi alte prevederi europene şi naţionale.

Consider că este cazul şi momentul potrivit ca şi noi, parlamentarii statului român împreună cu toţi cetăţenii săi, să conştientizăm rolul vital crucial al apei, în mod special al apei potabile, pentru viaţa individuală, a colectivităţilor, pentru sănătatea, bunăstarea şi dezvoltarea social-economică atât a ţării noastre cât şi a întregii umanităţi. Prin urmare, folosesc acest prilej pentru a sugera să acordăm solemnitatea cuvenită unui moment de mare însemnătate publica şi să elogiem pe toţi cei care se dedică obiectivelor de a descoperi noi surse de apă şi de a le păstra curate.

De prea multe ori, de apă ne aducem aminte, ori când este prea puţină şi scumpă, pe timp de secetă, ori când este prea multă, când sunt furtuni, inundaţii etc. Dar tocmai din această cauză, avem obligaţia să fim mai bine pregătiţi şi echipaţi pentru a face faţă acestor două ameninţări: seceta şi inundaţiile. Pe aceste două direcţii la care se adaugă aceea a combaterii poluarii şi a tratării apelor uzate, Programul Guvernului Ponta prevede o serie de obiective, pe care vreau să le apreciez şi pe care le doresc realizate în această legislatură. Totodată, amintesc şi faptul că în, raport de cerinţele directivelor europene în domeniu, avem termene de implementare, mai ales pe linia racordării localităţilor la staţii de epurare, la reţelele de canalizare, la epurarea şi evacuarea apelor uzate, în administrarea unor categorii de risc precum poluarea cu substanţe organice; poluarea cu nutrienţi; poluarea cu  substanţe periculoase; alterări hidromorfologice s.a.

Nu cred că ar trebui să insist mai mult sau să intru în detaliile acestei problematici deosebit de importante. Prin declaraţia mea politică am dorit, pe de o parte, să marchez din punct de vedere politic Ziua Mondială a Apei iar, pe de altă parte, să atrag atenţia că avem mult şi serios de lucrat în acest domeniu, ştiut fiind că de apă fiecare avem nevoie în orice moment, că, prin efortul nostru comun, vom reuşi să-i convingem pe cei implicaţi – agenţi economici, operatori, autorităţi locale, naţionale şi internaţionale, dar chiar şi pe simplii cetăţeni, că  este mult mai ieftin să protejăm resursele de apă decât să le aducem la o calitate corespunzătoare, după ce au fost poluate.

Îmi exprim convingerea că vom şti să dăm importanţă cuvenită adevarului conform căruia, calitatea apei depinde în primul rând de comportamentul social al comunităţilor dar şi al fiecăruia dintre noi faţă de apă.

Senator,

Laurenţiu Florian Coca