Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 noiembrie 2019

Video de la protestele sindicatelor: „Să vină Viorica!!!”


Trilogia protestelor anunțate de către sindicatele platformei chimice și-a consumat, în această dimineață, a doua parte. Din nou, sute de salariați au înconjurat și bombardat fonic Prefectura și Consiliul Județean vreme de aproximativ două ceasuri în tentativa de a-și salva locurile de muncă amenințate de impasul apărut din cauza creșterii prețului la aburul industrial și energia produsă de CET.

Prefectul județului a ieșit în fața mulțimii pentru a da citire memoriilor trimise la București urmare a protestului de luni și a avut de înfruntat o ostilitate în vizibilă creștere față de ziua precedentă: „Unde-s parlamentarii noștri? De ce nu vine nimeni să ne ajute? Să viiinăăă Vioooricaaaaa!!!” au cerut oamenii reprezentantului Guvernului care a promis să transmită șefei de la Palatul Victoria noua revendicare.
După o oră, sindicaliștii s-au mutat sub geamul președintelui CJ. Acesta nu a ezitat să iasă din sediu și să meargă între manifestanți: „Oameni buni, eu vreau să vă spun că n-am coborât astăzi în fața dumneavoastră să încerc să vă liniștesc în mod artificial sau să vă spun vreo minciună pentru că eu sunt de partea dumneavoastră! De ce? Pentru că ,de trei luni de zile, mă lupt să facem rost de cărbune și gaz la preț bun. Este foarte simplu: pe mine nu mă interesează doar CET Govora și doar siguranța locurilor de muncă de aici din CET, termoficare sau minerii. Mă interesează și USG-ul, mă interesează și SEM-ul pentru că toți trăiți aici, cu mine… Și-atunci, am mers și ieri la trei ministere, urmăresc îndeaproape ,pentru că dacă vrem să rezolvăm problema și eu vreau s-o rezolv. Hârtiile astea nu sunt făcute de un om care nu știe ce vrea! Hârtiile astea explică clar și nu cu povești, foarte succint care e rezolvarea: am cărbune și gaz, pot să discut prețuri! Dar trebuie să înțeleagă toată lumea: nu pot la nesfârșit și cei de acolo să vândă sub preț de producție, că se duc la pușcărie…Lucrurile sunt foarte complicate dar vă spun că mă bat în fiecare zi s-o rezolv! Nu vreau să se închidă nici USG-ul, nu vreau să sufere nici Chimcomplex-ul, nici SEM-ul, nici nimeni. Tocmai de aceea, am demarat de săptămâna trecută discuțiile cu cei de la Oltchim Chimcomplex pentru a accesa bani și să facem împreună o centrală pe gaz. Pentru că asta e soluția! Ne omoară acele certificate de emisie de CO2 , pe care trebuie să le plătim cu bani cash, banii jos pentru fiecare tonă de cărbune pe care o ardem. Sunteți aici oameni, unii dintre dumneavoastră ați lucrat cu părinții mei, cu tata, Dumnezeu să-l ierte! Nu aș veni în fața dumneavoastră să vă vând gogoși”.
La capătul unui sfert de oră de discuții cu reprezentanții sindicatelor, același Constantin Rădulescu a anunțat repornirea negocierilor dintre administratorul judiciar și conducerea poloneză a Sodei. La rândul lor, protestatarii au confirmat întoarcerea mâine dimineață pentru o ultimă șarjă sindicală.

Advertisements

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate