Veste șoc în justiția vâlceană: judecătorul Marina s-a sinucis


Judecătorul Emil Marina de la Tribunalul Vâlcea s-a sinucis marţi seară, aruncându-se de la etajul 10 al blocului S2 din Ostroveni, transmit surse din Barou. Faptul că pe acoperișul unui bloc se află o persoană necunoscută i-a alarmat pe oamenii din blocurile vecine. Se pare că ar fi apelat și la 112 aceste aspecte. Din păcate, chiar în timp ce poliția se deplasa la fața locului să verifice cele sesizate de oameni, bărbatul s-a aruncat în gol. S-au găsit mai multe țigări fumate pe acoperișul blocului. Din nefericire, acele momente de ezitare nu l-au făcut să renunțe la gestul său. Vestea a căzut ca un fulger pe familie, anunțată de poliție imediat după tragedie.
Emil Marina avea 54 de ani și activa ca judecător la Tribunalul Vâlcea – secția Contencios Administrativ. Judecătorul ar fi suferit, în ultima vreme, de depresie din cauza unei boli nemiloase care îi afectase sănătatea.