Vâlcea va găzdui un turneu de handbal feminin pentru junioare IV


• la întrecere va lua parte și echipa Clubului Sportiv Chimia

La finalul acestei săptămâni, mai precis în zilele de 16 și 17 ianuarie, Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea va fi gazda unui turneu de handbal feminin. Competiția este destinată unora dintre cele mai mici practicante ale acestui sport, adică junioarelor IV. Întrecerea va aduce la start patru formații, din aproape toate județele Olteniei. Alături de gazdele de la CS Chimia Râmnicu Vâlcea, se vor lupta pentru supremație următoarele echipe: HCM Craiova (județul Dolj), LPS Slatina (județul Olt) și CSȘ Drobeta Turnu Severin (județul Mehedinți). Ar mai fi de amintit și faptul că modul de desfășurare a acestei competiții este clasicul sistem „fiecare cu fiecare”.