Ce anticipam zilele trecute se poate îndeplini săptămâna viitoare: Vâlcea, gazdă pentru turneul final al Cupei României!


Marțea trecută, la puțin timp după desfășurarea tragerilor la sorți pentru stabilirea jocurilor din semifinalele Cupei României de handbal feminin și pentru ordinea priorității de găzduire a final four-ului, publicam, în cotidianul nostru, un material intitulat „Turneul final al Cupei României, la București sau… la Vâlcea?”. Anticipam atunci că, deși CSM București rămăsese cu prima șansă pentru organizarea turneului, este posibil ca gruparea din Capitală să nu își dorească să găzduiască acest turneu. Cum se știe, Măgura Cisnădie fusese aleasă, în urma tragerilor la sorți, cu prima șansă pentru organizarea turneului, însă echipa sibiană, prin reprezentanții săi, a anunțat din start că nu dorește să își asume această responsabilitate.
Bucureștiul preluase prima șansă, Vâlcea pe a doua și, dacă mai era cazul, Zalăul lui Tadici avea ultima șansă la organizare. Numai că, poate și după înfrângerea suferită cu Metz în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, reprezentanții clubului bucureștean nu ar mai dori să organizeze turneul. Așa se face că iubitorii sportului vâlcean ar putea avea nesperata șansă de a vedea turneul în Sala „Traian”, reprezentanții de la SCM Râmnicu Vâlcea anunțându-se dispuși să organizeze turneul în care se va decide câștigătoarea Cupei României, ediția 2018/2019. Pe fir se pare că ar fi intrat și Zalăul lui Tadici, care, de asemenea, și-ar dori organizarea turneului; însă, din punctul nostru de vedere, nu ar mai fi loc de așa ceva.
Rămâne de văzut care va fi decizia finală a Federației Române de Handbal în acest sens, una destul de complicată, trebuie să recunoaștem, un verdict urmând să fie anunțat zilele următoare!

Ne luptăm cu Măgura în semifinale

Reamintim că final-four-ul Cupei României 2018/2019 se va desfășura în zilele de 20 și 21 aprilie în locația ce va fi anunțată de către reprezentanții Federației Române de Handbal. Conform tragerilor la sorți organizate marțea trecută, în prima semifinală, CSM București va întâlni HC Zalău, iar în cea de-a doua semifinală, SCM Râmnicu Vâlcea va înfrunta Măgura Cisnădie. Interesant de remarcat este faptul că, dacă CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea își vor respecta statutul de favorite la victorie în cele două partide din semifinalele competiției, vom asista la reeditarea finalei de anul trecut!