USL – 20 de priorităţi pentru România


PSD şi PNL –PC (ACD) au hotărât să pună bazele juridice ale unei platforme politice comune care are drept scop fundamental elaborarea, adoptarea şi implementarea până-n 2020 a unei agende publice care are printre obiective „înlăturarea de la putere pe cale democratică a actualului regim clientelar, corupt şi ineficient; revenirea României pe un drum politic, economic şi social european; asigurarea bunăstării cetăţenilor; asigurarea unei bune guvernări. Uniunea Social Liberală (USL) şi-a stabilit astfel câte 10 priorităţi în zonele în care reforma trebuie să-şi facă simţită prezenţa: Aşadar, iată  doar câteva priorităţi pentru reforma instituţională: stat eficient în slujba cetăţeanului; parlament întărit; constituţie revizuită; sprijin  pentru românii din străinătate; societate civilă implicată. Priorităţi pentru reforma economică, socială, politică şi administrativă: mai multă economie mai puţină birocraţie; stat social; priorităţi naţionale de investiţii; parteneriate comerciale eficiente; dreptate socială;  depolitizarea şi eliminarea clientelei politice; nici un cetăţean nu este abandonat de stat, vor nefraudat şi reprezentativ. Un proiect politic îndrăzneţ care sperăm că va fi dus la bun sfârşit, ţinându-se cont că într-o formaţiune mare sunt şi ambiţii mari.

Posting....