„Telenovela” Tănasă s-a încheiat


Veșnicul accidentat din Zăvoi a spus adio echipei antrenate de Erik Lincar. Deși își prelungise înțelegerea pentru un nou sezon, atacantul Ciprian Tănasă nu a făcut deplasarea în cantonamentul de la Braşov şi nu va face parte nici din lotul cu care Clubul Sportiv Municipal va aborda sezonul competiţional 2014-2015. „După meciul amical cu FC Urban Titu, am avut o discuţie cu Ciprian şi, de comun acord, am decis să ne despărţim. Tănasă semnase un contract cu noi, dar el nu fusese înregistrat astfel că nu sunt probleme din acest punct de vedere. Îi mulţumim pentru perioada petrecută la echipa noastră şi îi urăm mult succes în activitatea sa fotbalistică”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului din Parcul Zăvoi, managerul de la CS Municipal, Lucian Munteanu.