Teatrul Anton Pann – la ora bilanţului (2)


„Noi nu existăm independent, ci interacţionăm cu toată lumea”
 

Pentru că Teatrul Anton Pann este implicat în comunitatea locală şi realizează parteneriate cu alte instituţii şi organizaţii locale, aş vrea să le menţionez. Noi nu existăm indepen­dent, ci interacţionăm cu toate aceste organizaţii. Un partener tradiţional este Centrul Judeţean de Conservare şi Promovarea Culturii la Vâlcea, Clubul Rotary, Clubul Interact, Sever Media, Palatul Copiilor, World Vision, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei, Facultatea de Litere din Piteşti – Sucursala Vâlcea, Biblioteca Judeţea­nă „Antim Ivireanul” Vâlcea, Centrul Europe Direct Vâlcea, Expoziţia Floralia, Şcoala Populară de Artă, Colegiul Medicilor din România. Avem ,în mod tradiţional, invitate spectacole de la alte teatre, şi mai ales pentru copii, Teatrul „Aşchiuţă” din Piteşti, în parteneriat cu noi, care jucăm la Piteşti.

Proiecte impresionante cu Şcoli de teatru din Berlin, Paris şi Varşovia
 

Să vă spun câteva cuvinte despre Turneul de la Berlin. A fost un turneu prilejuit de Anul Caragiale, 2012 este anul Caragiale. Caragiale a murit la Berlin şi a locuit pe o stradă care nu este deloc departe de locul unde am jucat noi spectacolul „Pe scurt. Caragiale”. A avut loc o avanpremieră pe 12 septembrie, cu un public nevorbitor de limba română, format din studenţii şi profesorii şcolii de teatru, care spre bucuria şi uimirea noastră au reacţionat extraordinar la spectacolul nostru, l-au înţeles, ca mişcare şi gestică teatrală, mai puţin ca limbă, pentru că în prima seară la avanpremieră erau doar doi vorbitori de limba română, studenţi ai acestei şcoli. Iar pe 13 septembrie, a avut loc premiera spectacolului (care a avut loc sâmbătă, şi la Rm. Vâlcea), în prezenţa ambasadorului Lazăr Comănescu şi a soţiei sale, şi cu un public mixt, atât german, cât şi român, format din români care locuiesc la Berlin. A fost un succes care ne-a bucurat şi care pe undeva ne crea mari semne de întrebare pentru că ştim cu toţii Caragiale în limba germană, la Berlin, este ceva oarecum greu de înghiţit, l-au înghiţit cu succes. A fost o bucurie extraordinară, mai ales pentru că printre spectatori am avut o importantă actriţă de film, Alexandra Maria Lara, actriţă care a făcut 50 de filme la Hollywood, şi soţul ei un binecunoscut actor britanic. Alexandra este fiica actorului Valentin Plătăreanu, cel care a înfiinţat această şcoală de teatru şi care într-un mediu concurenţial foarte dur, a reuşit s-o transforme întruna dintre cele mai performante şcoli superioare de teatru din Germania.

Trupa noastră a fost extrem de bine apreciată, iar domnul ambasador ne-a invitat a doua zi, pe 14 septembrie, la sediul ambasadei României la Berlin, unde am stat de vorbă aproape o oră şi am băut câte o cupă de şampanie. Am înţeles că domnul ambasador a trimis o scrisoare domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, în care se vorbeşte foarte frumos despre noi. (Scrisoare care a fost publicată în ediţia trecută a ziarului nostru. – n.r.)

Experienţa acestui schimb deschide, zic eu, posibilităţile şi altor schimburi româno-germane, ba chiar punem la cale un proiect care să includă alte două capitale europene, este vorba de Paris şi Varşovia. Glumind, dacă intrăm într-un circuit teatral cu Berlin, Paris şi Varşovia, probabil că şi Râmnicu Vâlcea ar trebuie să devină capitala României, ca să fie un echilibru în acest schimb cultural.

A fost un moment de referinţă pentru istoria Teatrului Anton Pann, zic eu, ca, în Anul Caragiale, să deschidem stagiunea cu un spectacol Caragiale la Berlin şi sper ca vâlcenii, care sunt mândrii din fire, să fie mândrii că teatrul lor a reuşit această performanţă.
CONTINUARE…