Tâlhar, prins de Poliție Poliţiştii vâlceni au efectuat cercetări în cazul unei sesizări de tâlhărie. A fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, iar prejudiciul a fost recuperat.
La data de 25 iulie a.c., ora 1.30, la sediul Poliţiei municipiului Drăgăşani s-a prezentat minorul B.E., de 17 ani, din localitate, sesizând faptul că în aceea noapte în timp ce se deplasa pe strada Rahova împreuna cu doi prieteni a fost oprit şi agresat de un tânăr de 19 ani, provocându-i leziuni la nivelul feţei şi i-a sustras din buzunar un telefon mobil şi suma de 20 lei. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că între victimă şi un prieten al agresorului a avut loc un schimb de telefoane mobile, minorul de 7 ani primind un telefon şi suma de 950 lei. La câteva zile, victima a cerut înapoi telefonul pentru o scurtă perioadă de timp, invocând că trebuie să îl arate mamei sale. După ce a intrat în posesia telefonului victima a refuzat restituirea telefonului. Astfel că în data de 24 iulie a.c., victima şi persoana bănuită de comiterea infracţiunii a avut loc un schimb de mesaje printr-o reţea de socializare cu privire la restituirea telefonului sau a celui dat la schimb şi a sumei de bani. Câteva ore mai târziu întâlnindu-se pe stradă tânărul de 19 ani, H. Alexandru i-a solicitat victimei să îi dea telefonul. Victima refuzând, a fost lovită cu pumnul în zona feţei şi i-a fost luat din buzunar telefonul şi suma de 20 lei. În baza probatoriului administrat în cauză, oamenii legii au emis ordonanţă de reţinere pe numele lui H. Alexandru, acesta fiind încarcerat pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.
Poliția face precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Caracteristicile violenţei stradale: actele de violenţă sunt exercitate mai frecvent de băieţi decât de fete; au loc în grup (“cine se aseamănă de adună”);nu depinde de statutul social; este mai frecventă în rândul copiilor şi tinerilor decât în rândul adulţilor; solicită efort puţin şi rapiditate; nu este pregătită şi nici planificată (este improvizată pe moment în funcţie de ocazii); nu necesită cunoştinţe deosebite; facilitate în obţinerea plăcerilor şi a banilor; indiferenţă faţă de suferinţa altora. Un individ nu recurge la violenţă decât în măsura în care este constrâns să rezolve o contradicţie între obiectivele pe care le urmăreşte şi posibilităţile pe care societatea i le oferă.
Fie că violenţa stradală provine dintr-o încălcare a legalităţii, fie dintr-un atentat la bunurile moravuri, ea pare să fie în majoritatea cazurilor opera unor persoane provenite din păturile inferioare ale societăţii. De cele mai multe ori periferia urbană constituie o adevărată şcoală a delincvenţei. În gândirea comună există ideea că se poate vorbi de violenţă doar atunci când se manifesta fizic. Violenţa se poate manifesta la fel de bine şi în plan psihologic, dar deoarece nu lasă urme vizibile, acest tip de traumă este deseori uşor de ignorat. Orice individ poate deveni delincvent dacă i se oferă ocazia sau dacă circumstanţele îl îndeamnă spre actul infracţional. Acţiunea delincvenţei permite obţinerea anumitor avantaje mai repede şi mai uşor decât prin respectarea legii, ceea ce îl determină pe individ să comită acte antisociale decât să rămână onest. Chiar şi după ce unii sunt pedepsiţi, aceştia nu încetează să comită infracţiuni. Unul dintre motive ar fi obişnuinţa de a câştiga mai mult pe stradă (ilegal) decât printr-o munca, iar acest fapt frânează progresul educaţiei şi îi împing pe indivizi spre delincvenţă. Recidivistul este autorul unei infracţiuni care nu poate sau nu vrea să se îndrepte, şi în consecinţă, faţă de care, pe buna dreptate, avem sentimente de teamă, pentru că nu mai este demn de încredere şi pune din nou în pericol securitatea publică şi viaţa privată. Recidivistul mai este considerat de multe ori un “soi rău”, un vicios sau un nebun. Fetele sunt mai puţin tentate să o ia pe drumurile devianţei, deoarece educaţia familiei, în special controlul exercitat de mamă, le face mai sensibile la frica de sancţiune. Ele sunt supuse la mai multe presiuni, la care bărbaţii nu sunt supuşi. Femeile au de suportat mai multe sancţiuni informale, în cazul comiterii unor infracţiuni, decât bărbaţii: dezaprobarea părinţilor, ameninţarea cu pedeapsa (din partea familiei), presiunea bârfelor, proasta reputaţie în comunitate. Fiind mai mult ocupate cu gospodăria familiei, ele se află mai mult sub control social şi deci au mai puţine ocazii decât bărbaţii să comită acte de violenţă. Copii şi tinerii constituie cel mai important grup ţintă atât în grupul infractorilor, cât şi în grupul de intervenţie, încât tinerii dispun de iniţiative, energie şi, prin şcolarizare, de profesionalism şi motivaţie. În acest sens, trebuie organizate grupuri specifice de tineri care să identifice “focarele criminalităţii” şi să elaboreze proiecte adecvate de acţiune. Pentru prevenirea violentei este foarte importanta familia, şcoala şi mediul social de proximitate. Măsuri de prevenire: Luaţi-vă măsuri de precauţie mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate; Evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate; Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile; Evitaţi pe cât posibil compania unor persoane aflate sub influenţa alcoolului; Dacă nu este cu putinţă, evitaţi orice conflict cu aceştia, nu-i jigniţi şi nu-i încurajaţi; Nu răspundeţi provocărilor unor persoane aflate care se „leagă” de voi pe stradă; Nu încurajaţi violenţa şi injuriile. Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe. Un limbaj controlat, fără jigniri, previne adesea escaladarea conflictelor; Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă; Nu vă faceţi singuri „dreptate” lovind adversarul. Aceste gesturi pot avea uneori consecinţe grave, nebănuite. De la o palmă sau îmbrânceală, victima se poate dezechilibra şi lovi în cădere, iar riscul unor complicaţii nu este de neglijat; Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi mai ales, nu participaţi la manifestări agresive stradale: bătăi, insulte sau alte tipuri de agresiuni; În mijloacele de transport în comun, aglomeraţiile stradale etc., nu vă angajaţi în dispute verbale, chiar dacă sunteţi provocat; Cea mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteţi agresaţi, bătuţi sau tâlhăriţi pe stradă, strigaţi cât mai tare după ajutor. Procedând astfel alertaţi persoanele din jur, iar agresorii vor fugi; Nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul; Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa de zona de influenţă a acestuia; Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată Poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului.