Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 iunie 2019

MIHAESTI

Proiecte pe bandă rulantă la Spitalul Mihăești

Zilele trecute, reprezentanții Consiliului Județean, instituția ce administrează activitatea Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu”, s-au deplasat la Mihăești pentru a urmări proiectele ce vizează unitatea medicală. Este vorba despre refacerea infrastructurii, respectiv refacerea a 3 kilometri de drum, de la intrarea în spital până la pavilionul principal, cale de acces afectată de alunecări de teren.

Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului, marcată și-n Vâlcea

Pe data de 14 noiembrie, a fost marcată Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului. Această zi a fost marcată de către reprezentanții Asociației „Prietenii Spitalului Vâlcean” la Cooperativa agricolă din Mihăești, unde 30 de persoane au fost înștiințate despre boală. De asemenea, celor participanți li s-a măsurat glicemia, discutându-se despre afecțiune cu speranța că oamenii

Cooperativa Agricolă din Mihăești și-a deschis porțile

Astăzi, în comuna Mihăești, sat Vulpuești, a avut loc inaugurarea Cooperativei Agricole, proiect aparținând World Vision România și dus la capăt cu ajutorul unor parteneriate. Da, probabil nu s-a mai auzit de mult termenul de cooperativă, dar iată că s-a ajuns la folosirea sa, mai ales când este vorba de producție, de beneficii aduse oamenilor

Un localnic din Mihăești a pierdut gunoiul în stradă, dar și…factura

Un cetățean din comuna Mihăești și-a „pierdut” gunoiul chiar în mijlocul unei străzi din localitatea Galicea, dar i s-a aflat și numele, fiind dat de gol de propria factură la o rețea de telefonie. Nu-i dăm încă numele deoarece nu știm încă dacă gunoiul a fost aruncat intenționat din mașina sa sau a căzut din

Mihăești, localitatea vâlceană cu al 15-lea Serviciu de Evidență a Populației

La începutul acestei săptămâni, în comuna Mihăești, s-a înființat al 15-lea serviciu comunitar de evidență a populației din județul nostru. Autoritățile locale au oferit desfășurării activității un sediu nou, situat chiar lângă Primăria Mihăești, cu condiții moderne și utilități. La inaugurare au luat parte: directorul Serviciului Județean de Evidență a Populației Vâlcea – Ionela Bîcă,

Armatele NATO invadează comunele Mihăești și Budești

Timp de mai bine de o lună, soldații NATO își vor instala taberele în două localități vâlcene: Mihăești și Budești. Soldați români și americani vor desfășura acțiuni în comunele menționate, de pe 15 iunie și până pe 25 iulie. Potrivit declarației primarului comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu (foto), soldații NATO vor campa în satele Stupărei, Negreni

„Școala de joacă” a ajuns în Mihăești

• 60 de copii au aflat importanța periajului și-a igienii orale Acțiunea „Școala de joacă” a ajuns, săptămâna aceasta, în Mihăești. Pe data de 4 iulie, 60 de copii, adunați cu sprijinul părintelui paroh Ionuț Sandu, s-au strâns în curtea casei parohiale din Măgura așteptând să descopere semnificația acțiunii „Școala de joacă”. Alături le-a fost

Gospodăria familiei Ioana, din Mihăești, sub ape

. o firmă din localitate a modificat cursul apelor de pe versanți și toată apa ajunge în curtea locuinței . primarul Bârzăgeanu: problema se poate rezolva ușor. Familia Ioana trebuie să comunice, să fie de acord să înălțăm podețul din fața locuinței Cum vin ploile abundente, cum gospodărie familiei Ioana din Mihăești este inundată. Lucrul

DC 128 Mihăești, asfaltat până la finele anului

O nouă investiție va fi punctată în comuna Mihăești, până la finele acestui an. Potrivit declarației secretarului primăriei, Sabin Popa (foto), este vorba despre asfaltarea DC 128. Finanțarea lucrării se face prin OUG nr. 28/2013. Lucrările au demarat în urmă cu două luni și sunt pe ultima sută de metri. Până-n prezent, lucrările au fost

Proiecte de două milioane euro la Mihăești

Autoritățile locale din Mihăești au depus două proiecte cu finanțare europeană, ambele pe Măsura 7.2. Potrivit declarației primarului Constantin Bărzăgeanu, este vorba despre modernizarea rețelei de drumuri de interes local, pe o lungime de 6,4 kilometri, investiție de 1 milion de euro. De asemenea, a fost depus și proiectul de introducere a canalizării în satele

Drumurile din Mihăești, pregătite de asfaltare

În prezența reprezentanților Inspectoratului în Construcții, a proiectantului, constructorului și primarului Constantin Bărzăgeanu, ieri, a fost realizată recepția drumurilor din Mihăești. Practic, au fost pregătite drumurile pentru asfaltare. Potrivit declarației secretarului Primăriei Mihăești, Sabin Constantin Popa, aceasta reprezintă o primă fază din proiectul pe situații de urgență, privind reabilitarea drumurilor afectate de calamități. Mai mult,

Domn’ primar Bărzăgeanu, pe cine duceți de nas????

Alesul local din Mihăești, Constantin Bărzăgeanu, n-a pregetat să-și enumere realizările la fiecare întâlnire cu mass-media, numai că lucrurile la capitolul bifat nu stau tocmai așa cum declară edilul. Nici până-n prezent, comuna Mihăești nu are o grădiniță cu program prelungit, deci, primarul Bărzăgeanu o tot dădea că, gata, din toamnă, copiii vor avea parte

„Comasarea școlilor nu a fost benefică în Mihăești”

• declară primarul comunei, Constantin Bărzăgeanu • promisiuni de noi microbuze școlare și…doar promisiuni Un singur mijloc de transport copiii tranzitează comuna Mihăești, iar pentru a-i premi pe toți micuții, microbuzul face mai multe drumuri. Sunt copii care se trezesc cu noaptea în cap pentru a prinde microbuzul: la ora 7.00 pleacă spre școală, chiar

Pentru comuna Mihăești, grădinița cu program prelungit a rămas un vis

• declară primarul Constantin Bărzăgeanu Doleanțele părinților din localitate, dar și ideea primarului Constantin Bărzăgeanu de a avea o Grădiniță cu Program Prelungit încă nu a prins contur. Proiectul de înființare a grădinițelor în mediul rural a fost implementat și-n Mihăești, dar, inițial, s-a dorit Grădiniță cu Program Normal, iar pentru schimbarea destinație trebuie să

„Moșu” Bărzăgeanu a pregătit 500 de cadouri de Crăciun

Ca-n fiecare an, autoritățile locale din Mihăești au depus toate eforturile pentru a le oferi micuților cadouri de Crăciun. Potrivit declarației primarului Constantin Bărzăgeanu, cu ocazia serbărilor școlare, 500 de elevi și preșcolari vor primi pachete cu dulciuri. „Valoarea unui pachet este de vreo 17 lei și conține dulciuri. Sunt vizați 500 de copii, atât

Singurul microbuz școlar din Mihăești transportă 500 de elevi

Comuna Mihăești nu a fost prinsă pe lista Ministerului Educației cu un nou mijloc de transport copiii, iar, în prezent, se fac, zilnic, 17 curse. Singurul microbuz școlar din localitate transportă 500 de elevi. Mai mult, pentru a aduce la școli și grădinițe toți copiii, programul școlar a fost modificat: unii încep orele la 7.30,

Articole anterioare › ›