Spital municipal, prioritatea nr. 1!


radulescu_romeo_5Primarul Romeo Rădulescu spune că, dacă va câştiga alegerile de duminică, va avea ca obiectiv prioritar construirea unui spital şi a patru noi parcuri în oraş. „Având în vedere zona metropolitană Râmnicu Vâlcea, se impune construcţia unui spital nou care să deservească aproximativ 200.000 de locuitori. Asta a fost doleanţa cetăţenilor. Acesta va fi construit lângă Spitalul vechi, nu se dărâmă acela cum am auzit deja zvonuri, este monument de patrimoniu. Noi avem nevoie doar de spaţiu şi, mai ales faptul că se află în zona centrală a oraşului, reprezintă un avantaj. Iar spaţiu există în acel complex sanitar de la Spitalul Vechi. Un alt obiectiv la care deja lucrăm este amenajarea a patru noi parcuri municipale. Pentru cartierul Nord şi Traian se va amenaja un parc în zona Goranu, pentru Libertăţii şi cartierul Gării vom avea un parc în zona Libertăţii, pentru Ostroveni va fi un parc, poate cel mai frumos, în zona de agrement, iar pentru zona Ştirbei Vodă vom avea un parc municipal în viitoarea zonă universitară Vlădeşti”, a declarat Rădulescu.