Șofer beat, fără permis, a omorât un om și-a fugit


Accident mortal în data de 27 septembrie. La ora 23.00, pe DJ 677 A, în comuna Fârtățești, un cetățean de 60 de ani a fost lovit mortal în timp ce circula pe partea carosabilă. Făptașul a părăsit locul accidentului. La puțin timp, mai precis în jurul orei 01.30, a fost identificat șoferul auto, fiind vorba despre un tânăr de 21 de ani. Nu avea permis, iar autoturismul pe care-l conducea, un Audi, era neînmatriculat. Mai mult, șoferul avea și o alcoolemie de 0,06 mg/l.