Schimb româno-italian pentru promovarea latinităţii


italieni_1

În perioada 01.08.2013- 31.07.2015, Fundaţia Kristine din Râmnicu Vâlcea desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia Giovani per l’Europa- Nicotera din Italia proiectul „Seniors Exploring Common Latin Legacy and Building an Environmental Friendly Future”, proiect finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Comunitar „Învăţare de-a lungul întregii vieţi” – subprogramul Grundtvig – Schimb de Voluntari Seniori.
Proiectul are ca principale obiective promovarea latinităţii, dezvoltarea unor legături sustenabile între comunităţile locale din România şi Italia, două popoare de origine latină şi realizarea unui dialog intercultural între voluntarii seniori. În acest sens, șase voluntari români au fost găzduiţi în luna mai 2014 în oraşul Nicotera din Italia, iar în perioada 2- 29 septembrie, cei şase voluntari seniori italieni Calzona Giuseppe, Corigliano Domenico, Gurzì Antonio, Lebrino Carmelo, Mangiafave Michele şi Schimio Antonio au ocazia să desfăşoare activităţi interculturale în judeţul Vâlcea, să cunoască şi să experimenteze atât cultura şi tradiţiile româneşti, cât şi voluntariatul într-o altă ţară, ca instrument eficient de învăţare de-a lungul vieţii. În primele săptămâni, petrecute aici, seniorii din Italia au avut şansa de a interacţiona cu organizaţiile locale şi comunităţile din Bucureşti, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Colonie Nuci, Băile Govora, Călimăneşti, Bărbăteşti , Goleşti şi Nicolae Bălcescu. Voluntarii au vizitat şi instituţiile de învăţământ din aceste localităţi.
Seniorii italieni au dezbătut tema latinităţii prin desfăşurarea de activităţi culturale, educative şi sociale şi vizitarea locurilor importante din punct de vedere istoric şi cultural din judeţul Vâlcea, printre acestea numărându-se: Conacul Nicolae Bălcescu, Mânăstirea Govora, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Mânăstirea Cozia, Muzeul de Istorie Râmnicu Vâlcea, Muzeul de Artă „Casa Simian”, Castrul Roman Arutela, Castrul Buridava.
Totodată, voluntarii s-au arătat entuziaşti şi activi în susţinerea de ateliere de limbă italiană şi pictură la Biblioteca Judeţeană Vâlcea. Voluntarii italieni sunt impresionaţi de ţara noastră şi de oamenii pe care i-au cunoscut, susţinând că acest proiect este pentru ei o oportunitate de a-şi dezvolta abilităţile şi cunoştinţele şi de a cunoaşte tradiţiile şi obiceiurile specifice unui popor cu aceeaşi origine.
La Primăria Râmnicului a avut loc o întâlnire oficială între viceprimarul Eduard Vârlan şi cei şase voluntari italieni.
Impresiile şi cunoştinţele asimilate pe parcursul proiectului de către cei 12 voluntari români şi italieni vor fi publicate într-o broşură atât în limba română, cât şi în limba italiană.