Sâmbătă,
BUILA VÂNTURARIŢA, promovată prin sport


Sute de sportivi şi spectatori din toată ţară dar şi din afara graniţelor au năvălit pe Valea Otăsăului pentru un eveniment de promovare cu adevărat inedit
Prima ediţie a „Buila Trail Race”, concursul de alergare montană organizat de Asociația Sport fără Limite Vâlcea, cu sprijinul Primăriei Bărbătești, s-a desfăşurat sâmbătă, 23 iulie 2022, având ca scop declarat promovarea Parcului Național Buila Vânturarița.
Startul curselor s-a dat la orele 08.00 (Buila 33k), 09.00 (Curmătura Builei 19k), respectiv 10.00 (Cros 11K), iar înainte de startul fiecărei curse s-a ținut o ședință tehnică de 10-15 minute.
Traseul Cros 11 K Trail a avut ca punct de start scena de pe valea Otăsăului, din capul satului Bărbătești. După aproximativ 2,5 km de drum forestier, unde se afla şi primul punct de hidratare al traseului, a început urcarea pe traseul turistic marcat de cruce roșie până la Mănăstirea Pătrunsa, punct de control, alimentare și hidratare. În continuare traseul a urmat punctul galben până în Poiana Bulzului (aproximativ 6 km), după care a început coborârea pe cursul pârâului Mărului și mai apoi al Otăsăului, până la intersectarea aceluiași drum forestier pe care s-a alergat la început (km 8). Ultimii 3 km au fost de drum forestier până la linia de finish.
Traseul Curmatura Builei 19K a pornit tot din capul satului Bărbătești. După aproximativ 2,5 km de drum forestier, unde se afla primul punct de hidratare al traseului, a început urcarea pe traseul turistic marcat de cruce roșie până la Mănăstirea Pătrunsa, punct de control, alimentare și hidratare, adică aproximativ 5 km și 500 m diferența de nivel. În continuare, traseul a urmat punctul galben până în Poiana Bulzului (aproximativ km 6), după care o urcare de 2 km cu 550 m diferență de nivel, pe traseul turistic marcat de cruce albastră până în Curmătura Builei (km 8, 1.100 m diferență de nivel) până pe creasta vestică a masivului (porțiune ce, spre sfârșit, a conținut o coborâre tehnică unde era necesară o atenție sporită), trecând prin vârfurile Piatra și Cacova, până în dreptul stânii Cacova (km 10,5), punct de control și hidratare, urmat pe o porțiune de 1.5km de drum forestier, apoi potecă turistică până la intersecția cu traseul marcat de punct galben. Traseul punct galben a trecut alternativ, prin drumuri forestiere și poteci până la finish, dar și prin ultimul punct de control, alimentare și hidratare, aflat în Poiana Scărișoara, la km 13 al traseului.
Traseu Buila 33K a debutat cu aproximativ 2,5 km de drum forestier, unde se află primul punct de hidratare al traseului, a urmat urcarea pe traseul turistic marcat de cruce roșie până la Mânăstirea Pătrunsa, punct de control, alimentare și hidratare, adică aproximativ 5km și 500m diferența de nivel.
Apoi, concurenţii au avut de urmat drumul până în Poiana Bulzului (aproximativ km 6), după care a început o urcare de 2 km cu 550 m diferență de nivel, pe traseul turistic marcat de cruce albastră până în Curmătura Builei (km 8, 1.100 m diferență de nivel), următorul punct de control, hidratare și alimentare, punct de separare între traseele Curmătura Builei 19K și Buila 33K.
Mai departe, pe creasta estică a masivului, ajungând, mai întâi, pe vârful Buila (1.849 m, punct de control), apoi în șaua Ștevioara, de unde a urmat o coborâre pe punct albastru, până la Schitul Pahomie (km 13), al treilea punct de control, hidratare și alimentare. Prima porțiune a coborârii a ost cea mai periculoasă și organizatorii au subliniat necesitatea unei atenții sporite!
S-a continuat cu o coborâre de 800 m pe drum forestier și intrarea pe un drum de taf de circa 1 km, intersectând apoi traseul marcat cu bulină galbena, ce i-a dus pe sportivi în Curmătura Oale (km 17). Urcarea aferentă acestei porțiuni are 3 km și o diferență de nivel de 800 m. Din Curmătura Oale, au mai rămas doar 1,5 km până la următorul punct de control și hidratare, aflat în Curmătura Comarnice.
Următorii 3 km au adus o porțiune cu urcări și coborâri, sfârșindu-se cu o urcare, pieptiș, de 100 m diferență de nivel în doar 250 m. La finalul urcării, sportivii au ajuns Curmătura Builei, punct de control, hidratare și alimentare (km 22), continuând pe creasta vestică a masivului (porțiune ce, spre sfârșit, a conținut o coborâre tehnică unde, de asemenea, se impunea o atenție sporită), trecând prin vârfurile Piatra și Cacova, până în dreptul stânii Cacova (km 25), punct de control. Concursul a mai avut o porțiune de 1.5km drum forestier, apoi potecă turistică până la intersecția cu traseul marcat de punct galben trecând, alternativ, prin drumuri forestiere și poteci până la finish, ca şi ultimul punct de control, alimentare și hidratare, aflat în Poiana Scărișoara, la km 27 al traseului.
Premiile Cros 11K Trail: Locul 1 – 600 RON, Locul 2 – 500 RON, Locul 3 – 400 RON;
Premiile Curmătura Builei 19k: Locul I – 1.000 RON, Locul 2 – 800 RON, Locul 3 – 600 RON;
Premiile Buila 33 K: Locul I – 2.000 RON, Locul 2 – 1.500 RON, Locul 3 – 1.000 RON, Locul 4 – 750 RON, Locul 5 – 500 RON.
„Premiul special” al Primăriei Bărbăteşti a constat într-o porţie de fasole cu cârnaţi pentru toţi cei prezenţi: concurenţi, spectatori şi organizatori.