Sala de aşteptare…


Românii sunt un popor al Tex­tului. Nu al textului sacru, nu, textul este sacru sau ei îl sacralizează… Utopii despre viitor; încăpăţânarea de a rezista prin cultură.

Paradisul artistic oferă faţă de paradisul dogmatic, posibilitatea de abordare, naraţia, cale de acces. Exilul intelectual, demnitatea re­sem­­nării, portretul artistului, „gone nowhere”, palide urme pe nisip, glo­balizarea ca spaţiu al interac­ţiunii spontane sau concertate, jubi­la­ţia şi fatalitatea unei expansiuni, tipul pelerinului şi, fatalmente, ob­se­­sia originalităţii: lobby. Vrea Ro­mâ­nia cu adevărat un lobby?? „Lo­gro­lling” (mutual aid among poli­ti­cians, as by reciprocal voting for each other’s bills”), vitalitatea cio­co­ismului ca spectacol al degra­dă­rii, agresivitate de şatra, impacte culturale.

Dacă, din punct de vedere al antropologiei culturale globalismul reprezintă o nouă formă de impe­ria­lism cultural, atunci obezitatea culturală nu se opune cadrului na­tural al ofertei paradisiace? „Pa­siunile raiului” (John Steinbeck) su­gerau, într-un alt secol, o concordie oarecum romantică. Astăzi suntem invadaţi de patimi, dorinţe meschi­ne, vanităţi efemere. Binele arhe­tipal (Sestov cu ecouri din Nietzsche), cu lumea adevărului iniţial (adamismul) se retrag în transcendenta şi fatalmente existenţă a devenit experienţă a Binelui şi a Răului.

Conştiinţa răului este longevivă în istorie, rezumă propriile noastre vulnerabilităţi: Parousia (venirea lui Mesia) va hotărî împăcarea univer­sală (apokatastasis), când totul va fi fără finalitate sau infinitudine, o lume sferică…

Raiul sau iadul vin în conse­cin­ţa unei alegeri: dacă ar fi ghicit ţi­gan­ca, Gavrilescu (Mircea Eliade, „La ţigănci”) ar fi atins condiţia suprau­mană… Riscurile fericirii uni­versale.

…În dorinţa de occidentalizare agresivă, românii nu au uitat nici sistemul de educaţie. S-a iniţiat şi în România sistemul de texte cu grilă („multiple choice”), s-a trecut şi la sistemele de notare cu A, B, C, D… uitându-se de riscurile împru­mu­turilor fără discernământ şi ajungându-se ca, o dată cu apa din copaie, să se arunce şi copilul.

Cum orice sistem îşi are izvorul şi se mulează pe o anumită cultură, şi sistemul de învăţământ ar fi trebuie să se bazeze pe conceptul de cultură definit drept sistem de valori şi atitudini.

Dar asta este o altă aşteptare…