Romsilva scoate la vânzare 82.000 brazi pentru Crăciun şi Anul Nou, în 2011


Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva scoate la vânzare, în acest an, pentru populaţie 82.000 de brazi pentru Sărbătorile de Cră­ciun şi Anul Nou, din speciile brad şi molid, preţurile de valorificare fiind similare cu cele din anii trecuţi, respectiv între 10 şi 30 de lei, fără TVA.

Potrivit unui comunicat al Rom­sil­va, brazii cu o înălţime de până în 1,30 metri vor avea un preţ de 20 lei, cei până în doi metri – 25 lei, iar între doi şi trei metri – 30 lei. Pentru molid şi alte răşinoase preţurile vor fi de 10 lei – pentru o înălţime până în 1,30 metri, 15 lei până în doi me­tri şi 20 lei pentru molizii de peste doi metri. Preţurile nu conţin TVA.  Solicitările pentru exemplare mai mari de 3 metri sunt considerate comenzi speciale, iar preţurile vor fi aprobate în comitetul director al di­rec­ţiilor silvice, pornind de la tariful minim de 20 lei/metru (fără TVA). Pentru fiecare metru din lungime se taxează cu minimum 20 de lei.

Romsilva precizează că brazii vor fi recoltaţi, în principal, prin lu­crări curente de îngrijire a arbore­te­lor tinere şi prin lucrări prevăzute în planurile de gospodărire a pădurilor (amenajamentele silvice). Cele mai mari cantităţi vor fi recoltate de pe raza judeţelor Sibiu (8.100 bucăţi), Suceava (6.700 bucăţi), Vrancea (4.900 bucăţi), Caraş-Severin (3.400 bucăţi), Cluj (4.000 bucăţi), Pra­hova (4.700 bucăţi) şi altele.

Potrivit RNP, după recoltare toţi brazii vor fi marcaţi cu un sigiliu spe­­­cial emis de Imprimeria Na­ţio­nală pentru evitarea ilegalităţilor.  În cazul în care comercializarea se face de către ocoalele silvice în locuri ce implică unele cheltuieli su­plimentare (transport, manipulare, depozitare, taxe, chirii etc.), aceste chel­tuieli vor fi adăugate preţurilor minimale prezentate.

Romsilva precizează că Direc­ţiile Silvice vor onora, cu prioritate, cererile populaţiei, direct sau din depozite amplasate în zona pieţelor şi oboarelor. Excedentul va fi co­mer­cializat, în condiţiile legii, prin inter­mediul societăţilor comerciale, pornindu-se licitaţia sau, după caz, negocierea, de la preţurile mini­male prezentate. Pe toată durată campaniei de recoltare, transport şi comercializare a brazilor, Romsilva organizează acţiuni complexe, pen­tru prevenirea furturilor, transpor­tului şi comercializării ilegale, îm­preună cu poliţia, jandarmeria şi alte instituţii abilitate.

Romsilva nu îşi propune să acopere necesarul de brazi pentru Crăciun deoarece sunt agenţi co­merciali care aduc pomi din import, dar şi proprietari privaţi de păduri care vin pe piaţă cu brazi sau molizi. Pe de altă parte, hipermar­keturile şi magazinele de bricolaj sau de mobilă vând pomi de iarnă din import, dar la preţuri mult mai ridicate decât cele de pe piaţa locală.

Cei mai mulţi brazi din import vin din Danemarca, Ungaria, Ger­mania şi Polonia, dar şi din Olanda, Austria şi Italia, la preţuri medii de 30 de euro.