Registrul Operatorilor Intracomunitari a ajuns în dezbatere publică


Camera_Comert_bunCCI Vâlcea infor­mează că proiectul de ordin lansat în dezba­tere publică de ANAF modifică Ordinul nr. 2101/2010 pentru apro­barea Procedurii de organizare şi func­ţionare a Registrului operatorilor intra­co­munitari, precum şi pen­tru aprobarea mo­delului şi conţinutului unor formulare. Spre exemplu, proiectul ANAF completează lista documentelor care trebuie depuse de un contribuabil pentru a se înregistra în ROI.

„La fel ca în prezent, înregistrarea în ROI se face prin depu­nerea la organele fiscale a formularului 095 „Cerere de înregis­trare în/radiere din Registrul operatorilor intracomunitari”, însoţită de ca­zi­erul judiciar al administratorilor şi asociaţilor. Conform noilor preve­deri, contribuabilii ar urma să depună şi copia actului cons­titutiv depus la oficiul registrul comerţului în vederea înmatriculării din care să rezulte repartizarea capitalului social între asociaţi, va­labilă la data solicitării înscrierii în Registrul operatorilor intra­co­mu­nitari.

De asemenea, proiectul defineşte şi noţiunea de asociaţi, sta­bilind că, în sensul art.1582 din Codul fiscal, prin asociaţi se înţeleg acei asociaţi care deţin minimum 5% din capitalul social al socie­tăţii. Dacă împotriva acestor asociaţi sau împotriva adminis­trato­rilor s-a pus în mişcare acţiunea penală în legătură cu operaţiuni in­tra­comunitare, societatea comercială nu poate fi înscrisă în Re­gis­trul operatorilor intracomunitari sau este radiată din acest regis­tru, după caz. Potrivit proiectului de act normativ, contribuabilii care solicită înscrierea în Registrul Operatorilor Intracomunitari, de la data înregistrării în scopuri de TVA trebuie să depună la organul fiscal competent formularul 095, odată cu formularul (098) „Cerere de înregistrare în scopuri de TVA, conform art.153 alin.(1) litera (a) din Codul fiscal” sau, după caz, cu declaraţiile de înregistrare fiscală/de menţiuni prin care se solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531 din Codul fiscal.

Totodată, se modifică şi terme­­­nul în care organul fiscal solu­ţionează cererea de înre­gistrare în Regis­trul operatorilor in­traco­mu­ni­tari a per­soa­­nelor impo­zabile care solicită înre­gistrarea în acest registru oda­tă cu înre­gistrarea în scopuri de TVA. Daca în prezent, aprobarea sau respin­gerea cererii de înre­gis­trare în Re­gis­trul opera­to­rilor intracomu­nitari era dispusă de organul fiscal în termen de 10 zile de la data înregistrării cererii, con­form noilor pre­ve­deri, apro­barea sau respingerea ar urma să se dispună odată cu înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, odată cu comuni­carea deciziei de respingere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA”, se men­ţionează în documentul postat pe pagina virtuală a Camerei.

Prin acest proiect de ordin, ANAF propune şi extinderea situa­ţiilor în care un contribuabil poate fi radiat din Registrul Operatorilor Intracomunitari. Mai exact, pe lângă situaţiile deja existente, orga­nul fiscal competent poate radia, din oficiu, din Registrul operato­rilor intracomunitari şi persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat din oficiu de Fisc. ANAF precizează în proiectul de ordin publicat şi procedura care se va aplica pentru radierea din ROI a contribuabililor cărora le-a fost anulat din oficiu codul de TVA.

„Conform prevederilor din proiect, ori de câte ori organul fiscal competent anulează, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA a unui contribuabil, întocmeşte şi „Decizia privind radierea, din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari. Radierea, din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari se realizează cu data comu­nicării Deciziei privind radierea, din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari, potrivit art. 45 din Codul de procedură fiscală, dar nu poate fi ulterioară datei de scoatere din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Celelalte situaţii în care o persoană impozabilă poate fi radiată din ROI nu se modifică”, mai precizează documentul amintit.