Primarul Matei a inaugurat un nou teren de sport


matei

Vineri, 26 septembrie, primarul interimar Gigi Matei a inaugurat noul teren de sport realizat în Ostroveni, pe faleza râului Olt, în vecinătatea blocului ANL9. Pe o suprafaţă de 315 mp s-a aşternut strat suport din beton, s-a umplut suprafaţa cu nisip cuarţos şi s-a întins gazon sintetic, s-a realizat împrejmuirea şi s-au montat două porţi de handbal şi un panou complet de baschet. Valoarea lucrării a fost de 49.600 lei (TVA inclus). În imediata vecinătate, s-a realizat şi un loc de joacă pentru copii prin mutarea unor echipamente din Parcul Zăvoi – intrat din această săptămână în modernizare. Primarul interimar Gigi Matei a prezentat, cu această ocazie, şi alte investiţii avute în vedere în cartierul Ostroveni, iar un locuitor din zonă a mulţumit municipalităţii pentru această amenajare.