POLIȚIȘTII AU INTERVENIT pentru salvarea unui râmnicean. Soția l-a anunțat că vrea să divorțeze


La data de 28 iunie 2022, în jurul orei 14.00 o femeie a sesizat Poliția Râmnicu Vâlcea pentru a anunța că soțul ei i-a trimis mai multe mesaje prin care îi aduce la cunoștință că vrea să se sinucidă.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că soțul femeii a plecat de la domiciliu în data de 26 iunie, iar în cursul zilei de 28 iunie i-a trimis mai multe mesaje din care reiese faptul că intenționează să se sinucidă, întrucât femeia i-a spus că vrea să divorțeze. E a mai relatat că soțul nu suferă de afecțiuni psihice și nici nu urmează vreun tratament medicamentos.

Cum a fost salvat bărbatul?

„Ajunși la fața locului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vâlcea au reușit să identifice cu operativitate persoana în cauză. Au purtat mai multe discuții în vederea determinării de a nu se sinucide. Bărbatul în cauză a fost internat la secția de Psihiatrie”, ne-au anunțat polițiștii vâlceni.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea