Poetul-martir Vasile Militaru a fost ucis în temnița de la Ocnele Mari

De la „Strop de rouă” la „Divina zidire”

Vasile Militaru s-a născut la 19 sep­tembrie 1885, în localitatea Do­breni – Giurgiu şi s-a stins din viaţă la 8 iulie 1959, în temniţa comunistă de la Ocnele Mari. Provine dintr-o familie foarte săracă de țărani (plugari), rușind să facă doar patru clase.

A fost un mare poet, scriitor român naționalist, deținut politic în regimul co­munist din România, care i-a pro­vocat moartea.

A debutat cu versuri la 15 ani, dar primul volum, „Strop de rouă”, îi apare mult mai târziu, în 1919. Este remarcat de mulți oameni de cultură ai vremii, între care Barbu Ștefănescu Delavran­cea, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zam­fi­rescu. Publică în ziarul Universul, între anii 1927–1930, dar și o serie de fabule în revistele Drum Nou şi Porunca Vremii. Temele predilecte ale poeziei sale sunt ortodoxia, naționalismul, oamenii simpli, satul românesc. Pentru volumul Psaltirea în versuri (1939) este premiat de Academia Română.

Opera sa de căpătâi rămâne Divina zidire, la care a lucrat peste 25 de ani; reprezintă Biblia versificată și ilustrată. În perioada interbelică este considerat unul dintre cei mai populari oameni de cultură din țară.

A fost căsătorit cu Ecaterina (Telly) Barbu și au locuit în București. La o vârstă destul de matură (după anul 1933) se apropie de Mişcarea Legio­nară, dedicând camarazilor săi mai mul­te poezii, printre care Purtătorii tor­ţei, Bucură-te ţară etc. Poeziile legio­nare vor fi publicate în volumul Te­me­lie de veac nou, apărut în aprilie 1938, la Editura Cartea Romanescă, semnat cu pseudonimul Radu Bardă. Acest volum va fi peste câtva timp unul dintre capetele principale de acuzare în procesele politice în care va fi acuzat. Cu pseudonimul Radu Bardă continuă să semneze articole și în ziarul Po­run­ca vremii, sublintitulat Tribuna zilnică de luptă național creștină.

După instaurarea comunismului în România, poetul Vasile Militaru reu­șeș­te să scape ani de-a rândul de va­lu­rile succesive de arestări. La un mo­ment dat i se cere să-și folosească ta­len­tul literar în slujba noului regim, dar re­fuzul său este categoric: „In poeziile mele nu va rima niciodată tractorul cu po­porul.” Ca urmare a acestui refuz, este acuzat de trecutul său legionar, pu­nându-i-se în cârcă și opera sa reli­gi­oasă. Este arestat la 8 ianuarie 1959. Detenția o face la Pitești, unde va fi torturat crunt, în ciuda faptului că la data arestării avea 74 de ani. De la Pitești este transferat la penitenciarul din Craiova, în timp ce i se va judeca și procesul intentat. Sentința dată la 20 iunie 1959 a fost dură. Tribunalul Mili­tar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea pentru crima de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații inter­zise şi la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale, plus obligația de a plăti 1000 lei chel­tu­ieli de judecată. Astfel, septua­ge­na­rul Vasile Militaru a primit o condam­nare de 42 de ani, urmând să iasă din în­­chisoare la vârsta de… 116 ani. În tem­­­nița de la Ocnele Mari a fost dus ime­diat după pronunțarea sentinței. A fost ținut la izolare pentru a nu periclita „șansele de reabilitare” ale deținuților, care cunoșteau versurile sale și îl iu­beau.

Despre condițiile mizere în care era ținut poetul, marturisește fostul deținut politic Dumitru Radu Udar: „Am putut observa că poetul stătea singur în celulă, mai degrabă izolat, neacor­dându-i-se niciun ajutor medical. Nu se vedea nicăieri vreo urmă de me­di­cament. Pe mica măsuță de fier – tablă – se găsea o cană cu ceai neîndulcit, pe care îl beam și noi, ceilalți, o bucațică de turtoi și un castron din tablă în care abia se distingeau câteva boabe de arpacaș, de multe ori nefiert și plin de gărgărițe.”

Trei săptămâni mai târziu, după cri­minala sentință, pe 8 iulie 1959, Va­sile Militaru s-a stins din viață. Pentru marea sa credință și pentru suferințele îndurate, Dumnezeu a făcut astfel încât poetul să poată pleca din aceas­tă lume în prezența unui preot și a unui deținut politic care peste ani să poată marturisi despre martiriul său. Mărturia lui Dumitru Radu Udar se găsesc în „Documentele rezistenței”, vol. I: „… am fost scos afară cu încă un deținut, preot, căruia nu-i mai rețin numele… Ne-au dus pe un coridor întunecat, oprindu-ne la ordin în dreptul unei uși pe care a deschis-o și ne-a poruncit să intrăm înăuntru, aici fiind de fapt o cameră-celulă a infirmeriei închisorii. Multe temnițe dispuneau de aseme­nea celule. Singură, în camera-celulă, o jilavă făptură de om era căzută din pat cu fața în jos. Gardianul tiran ni s-a adresat cu ura care îl caracteriza și pentru care era apreciat (de condu­cere). „Banditul ăsta trage să moară, ridicați-l în pat mai repede.” L-am întors cu fața în sus pe muribund și l-am așezat în pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii dați peste cap și cu fața brăzdată de chinurile morții. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau aștep­tând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare făcând semn preotului să treacă la cap. Din privire și din mișcarea buzelor (gardianul stătea în ușă) m-am înțeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început, prin mișcarea buzelor, să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoa­pe­le muribundului s-au deschis, apoi iarași s-au închis și, parcă mulțumit, s-a înseninat la față și și-a dat duhul. Așa i-a fost dat, să nu aibă o lumânare aprinsă la căpătâi în acele ultime clipe ale vieții, el care se risipise în atâtea generații. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credința în Dumnezeu a poetului, care și-a acceptat moartea ca pe o împărtășanie.

… Ne-a aruncat din ușă o camașă și o pereche de indispensabili – ce-i drept curate – și ne-a poruncit: „Dez­bră­­cați-l pe bandit de ce are pe el și îmbră­cați-l cu rufele astea.”

Am executat operația sub supra­ve­gherea lui. Când a văzut că este gata, ni s-a adresat autoritar și duş­mă­nos:„Ieșiți afară! Bine că a murit. Un bandit mai puțin în țară.” Ne-a condus în celulă, având grijă pe parcurs să ne atragă atenția:„Să nu cumva să ciripiți în celulă unde ați fost și ce-ați făcut, că știți ce vă așteaptă.”

Trupul bătrânului Vasile Militaru a fost pus într-o ladă, apoi cărat cu căru­țul spre groapa comună de către doi deținuți de drept comun.”

Poetul Vasile Militaru obișnuia să spună: „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut încă nimic.”

Regimul comunist a hotărât nu nu­mai să îl lichideze fizic, ci mai cu seamă să îl șteargă pentru totdeauna din sufletul și conștiința românilor. Ast­fel, cărțile sale au fost interzise. Cine avea în bibliotecă o carte semnată de Vasile Militaru risca ani mulți de tem­niță. Destui români au aruncat cărțile poetului de frică; alții le-au păstrat fără coperți sau în câteva pagini disper­sate.

Regimului comunist nu i-a fost îndeajuns că-l ucisese pe poet și că interzisese versurile sale, ci a inoculat oamenilor (în special tinerilor) ideea că autorul versurilor arhicunoscute este cu totul altul decât Militaru, cu toate că ele erau înfipte în inimile a milioane de români. De exemplu, am aflat de la cei mai în vârstă, că se lansase ideea că George Coșbuc ar fi scris versurile cu­noscutei romanțe „A venit aseară ma­ma” sau că aparțin unui autor anonim. Și astăzi sunt puțini cei care cunosc adevărul, cum că această poezie, pe care românii o cunosc și o cântă de peste 70 de ani, a fost scrisă de Vasile Militaru în jurul anului 1930, ea fiind o dedicație pentru prietenul său George Enescu. Un alt exemplu ar fi poezia „M-am născut într-un bordei”, despre care se ştie, în cel mai fericit caz, că face parte din folclor.

Manipularea a fost făcută, din păcate, şi cu ajutorul unor scriitori sau critici literari fideli regimului, care ac­cep­tau să scrie la comandă. De exem­plu, în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, George Căli­nes­cu îl cataloghează pe Vasile Mili­taru drept un scriitor de fabule trivial, care a avut în mod inexplicabil un suc­ces extraordinar la public. Nu po­me­neşte nimic de opera sa religioasă, de poeziile patriotice etc.

Sub cerul înflăcărat al „Academiei de sub Pământ”

Vasile Militaru nu a avut timp să-și ispășească condamnarea, fiindcă a trecut repede la cele veșnice. Din pă­cate, el continuă să se zbată şi astăzi în adanca temniţă a uitării şi a indi­fe­renţei. Securitatea a incendiat toate ma­nus­crisele găsite la domiciliul poe­tului. Totuşi, sechestrul lui Vasile Mili­ta­ru încă există. Ne-am pus fireasca întrebare: Când va fi „eliberat” Vasile Militaru?

Oameni de cultură, oficiali locali și asociaţii culturale râmnicene, între care Forumul Cultural al Râmnicului, Asociaţia Culturală Anton Pann, Aca­de­mia Olimpică Română, Filiala Vâl­cea, Primăria localităţii Ocnele Mari şi, nu în ultimul rând, Filiala Judeţeană Cul­­tul Eroilor – inima şi sufletul acestei ac­ţiunii despre care voi scrie în con­tinuare – au pus „mână de la mână” întru reabilitarea şi punerea pe soclul culturii româneşti, la locul cuvenit, a poetului-martir Vasile Militaru. Se cu­vine a fi amintiţi aici cei care se ocupă cu „scoaterea la lumină” a lui Vasile Mi­li­taru: prof. univ. dr. Alexandru Po­pescu-Mihăeşti, prof. dr. Costea Ma­rinoiu, prof. dr. Nicolae Dinescu, ing. Eugen Petrescu, de fapt conducătorii asociaţiilor culturale şi patriotice sus amintite, ca și Consiliul Local, în frunte cu primarul Petre Iordache. Începând cu acest an, sub cerul înflăcărat al „Aca­demiei de sub Pământ”, s-a de­clan­şat Festivalul Internaţional de Poe­zie „Vasile Militaru”. În baza cerce­tărilor desfășurate sub egida acesteia s-au inițiat și o serie de alte acțiuni care au avut un mare impact asupra lumii culturale vâlcene şi nu numai. Au participat, în nenumărate rânduri, nume culturale de mare valoare din ţară şi străinătate: Vasile Morar, mem­bru al Uniunii Scriitorilor din România, poet de renume din Maramu­reş; ro­man­cierul Milian Oros din Baia Mare, membru al Uniunii Scriitorilor din Ro­mâ­nia; prof. univ. dr. Florian Copcea, din Mehedinţi, membru al Uniunii Scrii­to­rilor din România, din Serbia și Re­pu­blica Moldova, poet, prozator, edi­tor; conferenţiar univ. dr. Vasile Bah­na­ru, cercetător ştiinţific principal în ca­drul Academiei de Ştiinte a Republicii Moldova; academicianul Mihai Cimpoi, unul dintre cei mai de seamă emines­co­logi din lume. Prezenţa domniei sale la Rm. Vâlcea, în câteva rânduri, dar şi la Ocnele Mari, s-a constituit în mi­nu­nate prilejuri de a se ocupa în mod spe­cial de „scoaterea la lumină” a ope­rei lui Vasile Militaru – martir al Nea­mu­lui, o mare valoare a culturii şi spiri­tualităţii românești. La propunerea „Academiei de sub Pământ” şi a aso­ciaţiilor culturale vâlcene, Consiliul Local al oraşului Ocnale Mari, cu o largă susți­nere, a hotărât să-i acorde domnului academician Mihai Cimpoi titlul de Cetăţean de Onoare. Ceremo­nia de decernare a avut loc în această vară.

În cadrul întâlnirilor cu academi­cia­nul Mihai Cimpoi s-a mai stabilit ca pe mormântul marelui poet patriot, ucis în ocna de la Ocnele Mari în tim­pul regimului comunist din România, să-i fie aşezată o placă comemorativă. O mențiune: în cimitirul de la Ocnele Mari este un mormânt cu cruce care este… gol. Acesta a fost al lui Vasile Militaru, pentru că osemintele i-au fost depuse într-un mormânt din Cimitirul Belu din Bucureşti, care există pe aleea scriitorilor. Tot în cadrul acestor întruniri s-a hotărat ca, în viitor, Festi­valul Internaţional de Poezie „Vasile Militaru” să se desfăşoare anual, în paralel la Ocnele Mari și la Chişinău. Reabilitarea marelui poet patriot român se produce și este un lucru mi­nu­nat. Semnificativ este și faptul că deja, în Republica Moldova, Vasile Mili­taru se predă în şcoli datorită omului de ştiinţă, academicianul Mihai Cimpoi, care, alături de doamna Maria Şalaru, s-a ocupat ca nimeni altcineva să scoată la suprafaţă valoarea cultu­rală, spirituală şi patriotică a marelui poet ucis de regimul comunist în temniţa de la Ocnele Mari. În schimb, în România, în patria lui Vasile Mili­ta­ru, pentru care s-a jertfit, în timpul unor conducători vremelnici sunt scoase din cărţile de literatură şi de istorie nume ilustre ale unor patrioţi români, fiind umplute cu fel de fel de poze ciudate, ale unor personaje obscure și la fel de ciudate, ce vor rămâne nişte iluştri anonomi, pasageri prin sfânta noastră istorie. Bine că un început bun cu Vasile Militaru s-a petrecut în Republica Moldova, în Basarabia, lacrima noastră! Mai bine mai târziu decât niciodată!