Târnosirea Mănăstirii „Pogorârea Duhului Sfânt” din satul Blănoiu, comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea


BISERICA_BLANOIUÎn Duminica a XXI-a după Ru­salii, „a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic”, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Chiriarhul Eparhiei Râm­ni­cului, va oficia Sfânta Liturghie şi târnosirea bisericii cu hramul „Po­go­rârea Duhului Sfânt de la Mă­năstirea Blănoiu, comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea.

La acest eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autori­tă­ţilor locale şi centrale, personalităţi ale vieţii culturale vâlcene, preoţi, mo­­nahi, monahii şi credincioşi din pa­ro­hiile vecine, din ţară şi din străinătate.

Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh” – Blănoiu

Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh” – Blănoiu, se află pe DN7 –  Râmnicu Vâlcea – Sibiu, de la Călineşti–Cornetu (DL) ramificaţie la stânga, în comuna Racoviţa, sat Blănoiu, situată la altitudinea de circa 700 m.

Piatra de temelie pentru noua mănăstire de maici s-a pus la data de 2 octombrie 2010 de către Înaltpreasfin­ţitul Părinte Gherasim, Ar­hiepiscopul Râmnicului şi Preas­fin­ţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Epis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Râm­nicului, când a fost târnosit şi pa­ra­clisul cu hramul „Acoperământul Mai­cii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Spiri­don al Trimitundei”.

Ctitorii mănăstirii sunt preotul Ioan Comăneci cu familia, împreună cu sponsorul principal Frank Timiş. Mănăstirea are în prezent 12 vieţui­toa­re sub păstorirea stareţei Ierusa­li­ma Lazari. În 12 luni de zile de la punerea pietrei de temelie şi până în prezent s-au realizat: drumul de acces, un aşezământ pe trei nivele ce cuprinde 20 de chilii, un Paraclis pentru slujire şi Biserica, cu toate cele necesare vieţuirii.

Biserica este în formă de cruce bizantină, cu clopotniţă şi pridvor, având lungimea de 47 m şi lăţimea de 11 m. Planul şi arhitectura mă­năs­tirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci. Construcţia bisericii a început la data de 27 martie 2011. Din echipa de construcţie au făcut parte Părintele Ioan, împreună cu Pă­rintele Protosinghel Macarie, sta­re­ţul Mănăstirii Gruiul Lupului, obştea celor două mănăstirii şi credincioşii din parohiile învecinate. Toate de­mer­surile pentru înfiinţarea mănăstirii au fost făcute de către Părintele Protosinghel Macarie Roman.

Dat fiind faptul că mănăstirea se află situată la confluenţa dintre pro­vin­ciile istorice Ţara Românească şi Ardeal, aici vin de hram şi sărbători credincioşi şi pelerini atât din Oltenia cât şi din Transilvania.