Cu câteva zile înainte de Paști, piețele se întorc la viață printr-o nouă Ordonanță Militară


Ministerul Agriculturii a anunţat că noua ordonanţă va include obligativitatea autorităților locale de a ține deschise piețele pentru ca producătorii locali să poată să își vândă produsele. Astfel, pieţele vor rămâne deschise şi vor funcţiona după reguli similare cu cele aplicate în supermarketuri. Totodată, vor fi aplicate măsurile de distanţare socială şi de igienă.