Pensionările de invaliditate au fost reduse cu 53,9%, prin aplicarea fermă a legii


Introducerea noii legislaţii privind pensionările şi controalele riguroase efectuate, în special în privinţa celor pe motive medicale, au condus la scăde­rea cu 53,9% a cazurilor noi de pensii de invaliditate, a declarat, într-o confe­rinţă de presă, ministrul interimar al muncii, premierul Emil Boc. „Com­parând două perioade – 1 iulie 2009 – 31 martie 2010 cu intervalul 1 iulie 2010 – 31 martie 2011 – se constată că numărul cazurilor noi de pensii de invaliditate s-a redus de la 56.768 la 26.155, ceea ce reprezintă o diminuare cu 53,9 %”, a precizat Emil Boc. Acesta a subliniat că, în urma controalelor rigu­roase efectuate de Casa Naţională de Pensii, au avut loc 16.350 de «depen­sio­nări», cazuri în care pensiile au fost sistate. În acelaşi timp, în judeţele Olt şi Mureş au existat şi cazuri penale, o serie de medici fiind arestaţi pentru ilega­lităţile săvârşite. „Noua legislaţie şi-a produs efectele şi restabileşte dreptatea şi corectitudinea în sistem”, a subliniat Emil Boc, arătând că anterior se constatase o creştere exponenţială a numărului de pensionări de invalidi­tate. Ministrul interimar al Muncii a su­bli­­niat că ceea ce se doreşte este ca toţi cei care cu adevărat sunt într-un grad de invaliditate să primească o pen­­sie corectă, iar cei care nu sunt într-o asemenea situaţie „să nu beneficieze pe uşa din dos de sprijinul statului”. Pe de altă parte, Emil Boc a subliniat că prin aplicarea grupelor 1 şi 2 valoarea pensiei medii a crescut de la 688 lei la 716 lei, numărul beneficiarilor fiind în prezent de 1,543 milioane persoane, ceea ce presupune un efort din partea statului de circa 403 milioane euro.