Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 octombrie 2020

Pelerinaj în cinstea Sfântului Calinic


• sâmbătă, 25 aprilie 2015, în ajunul Duminicii Mironosițelor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului va organiza în orașul Râmnicu Vâlcea un amplu pelerinaj în cinstea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

Pelerinajul va porni de la Catedrala Arhiepiscopală, îndată după săvârșirea slujbei Vecerniei, de la ora 15.00, de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Astfel, la ora 16.30, pelerinii vor porni din curtea catedralei și vor merge pe Bd. Calea lui Traian până în dreptul Bisericii Toți Sfinții, unde se va face un popas de rugăciune. Procesiunea va continua pe Bd. Tudor Vladimirescu și Str. General Praporgescu, până în fața Bisericii Sfântul Dumitru, unde va avea loc al doilea popas duhovnicesc. Pelerinii vor porni apoi spre Catedrala Arhiepiscopală, pe Bd. Nicolae Bălcescu și Str. Episcopiei. La catedrală, pelerinii vor fi întâmpinați de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care va rosti un cuvânt de binecuvântare. Participarea la acest pelerinaj duhovnicesc ne descoperă binecuvântata stare a omului pelerin, ca veşnic călător spre Împărăția lui Dumnezeu, și ne responsabilizează, trezindu-ne conștiința și râvna de a urma faptele de credință mărturisitoare ale sfinților lui Dumnezeu. În perioada 28 aprilie – 5 mai 2012, Moaștele Sfântului ierarh Calinic de la Cernica au poposit în mai multe locuri cu mare încărcătură spirituală din Mitropolia Olteniei: Catedrala din Craiova, Catedrala din Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Lainici, Catedrala din Drobeta-Turnu Severin și Mănăstirea Clocociov. Datorită acestui fapt, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, Sinodul Mitropolitan a hotărât ca în Duminica Mironosițelor (a 3-a după Paști) să fie înscrisă în calendar o sărbătoare a Mitropoliei Olteniei: „Aducerea Sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”. Pelerinajul organizat pe 18 aprilie în Râmnicu Vâlcea dorește să marcheze tocmai această sărbătoare. „În rânduiala bisericească va fi înscrisă și această dată comemorativă, memorială, a aducerii Moaștelor Sfântului Calinic, pentru a rămâne peste veacuri în conștiința credincioșilor din Oltenia această binecuvântare a lui Dumnezeu, prin care Sfântul Ierarh Calinic a bucurat și a dat un sens nou vieții duhovnicești de pe aceste meleaguri. Așadar, în Duminica Mironosițelor, vom reaminti tuturor preoților, ostenitorilor din mănăstiri și tuturor credincioșilor, că, în zilele noastre, prin lucrarea lui Dumnezeu, am fost binecuvântați de Sfântul Ierarh Calinic, căci, pe unde sfântul trece, sfințește, binecuvântează, înnoiește și dăruiește un nou sens vieții. Sfântul Ierarh Calinic reprezintă pentru Oltenia o mare bucurie și, în același timp, prilej de rugăciune, meditație și fericire duhovnicească, pentru că a fost episcop, slujitor, sfințitor și, după cum este cunoscut, viața lui sfântă și bineplăcută lui Dumnezeu s-a arătat în toate momentele păstoririi sale. De la instalarea la Craiova, apoi ca episcop la Râmnic și pretutindeni în această Mitropolie, Sfântul Calinic și-a arătat pe deplin legătura sa cu Dumnezeu în tot ceea ce a făcut”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu cu ocazia evenimentelor din 28 aprilie – 5 mai 2012.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Spiritualitate