O șansă pentru specialiștii în hidraulică


Recent, la Camera de Comerț și Industrie Vâlcea a avut loc lansarea proiectului «Pregătirea specialiștilor în domeniile mecanicii, hidraulicii și pneumaticii în scopul promovării adaptabilității și creșterii competitivității», finanțat de Uniunea Europeana prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Proiectul are ca activități furnizarea de pregătire profesională pentru aproximativ 400 de angajați, lăcătuși mecanici, în centrele care se vor deschide la Râmnicu Vâlcea, București, Cluj Napoca. Parteneri în acest proiect sunt Universitatea Tehnică din Iași dar și Universitatea Politehnică din Cluj Napoca.