O rețetă pe numele unui decedat, sute de CNP-uri eronate


marginean_rodica• aceasta este situația de la nivelul județului Vâlcea
• vina? prescriptorii de rețete

La nivel național, mii de rețete au fost prescrise, în primul trimestru al acestui an, pe numele unor persoane decedate sau având codul numeric personal incorect sau inexistent, multe vizând chiar și același CNP. Prejudiciul creat se ridică la 160.000 de lei, după cum anunță condu­cerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Nici Vâlcea nu lipsește de pe lista „neagră”, având incorecte sau inexistente 1298 de CNP-uri. „Avem de-a face cu o singură rețetă pentru un decedat. Medicamentul nu s-a găsit în farmacie, la prezentarea persoanei respective, după care a trecut perioada de valabilitate a rețetei. Aparținătorul a reușit prelungirea tratamentului, farmacia a primit medicamentul, dar l-a operat în sistem după decesul aparținătorului. În prezent, farmaciile au un sistem ce nu permite introducerea unui cod numeric personal eronat sau inexistent”, precizează Rodica Mărginean (foto), preșe­dinte CAS Vâlcea. În opinia conducerii Casei de Asigu­rări de Sănătate Vâlcea, vina pentru celelalte rețete intrate în sistem aparține prescriptorilor care au scris o cifră greșit și au dat totul peste cap.