O legendă a presei românești își lansează cele mai recente două volume


• Nicolae Melinescu, unul dintre puținii jurnaliști autohtoni premiați de CNN

Joi, 14 ianuarie, la ora 17.00, va avea loc la Biblioteca Judeţeană Vâlcea, lansarea volumelor „Nevoia de Româ­nism” şi „Deşertul de Fier” de Nicolae Melinescu. Organizatori sunt Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi Societatea Culturală „Anton Pann”.
Nicolae Melinescu a fost realizator şi producător la Televi­ziunea Română, de la începutul anilor ’90, şi a realizat peste 90 de reportaje pentru emisiunea World Report a canalului american de televiziune CNN şi pentru programul european de ştiri Euronews. În anul 2000, a fost recompensat cu Premiul de merit acordat de CNN International pentru experienţa profesională. De asemenea, a realizat peste 600 de interviuri cu personalități politice, șefi de state, reprezentanți ai NATO și ONU. Este autor al unor cărţi de ficţiune, romane şi literatură.