O călătorie printre nori, aproape de cer


Călătoria noastră prin Republica Populară Chineză, țara cea mai populată din lume (cu peste 1.350.000.000 de locuitori) s-a încheiat în Lhasa. Plecând din Xining, am parcurs 1950 km. în aproape 24 de ore, cu un tren modern, dotat cu vagoane de dormit și restaurant. Construcția liniei ferate este o măiestrie inginerească, traseul acesteia străbătând un teren aproape tot timpul înghețat, la înălțimi de peste 4.000 metri, trecând și pasul Tangula, situat la o mai mare înălțime, la 5.200 metri. Pentru a te sui în tren, ai nevoie de un așa zis Lhasa Permit, dar numai după ce semnezi o declarație că ești sănătos, că ai asigurare de viață și că poți suporta o asemenea călătorie. Deși trenul străbate înălțimi amețitoare, noi am suportat totul foarte bine. Ai impresia că atingi cerul, că bolidul de metal înaintează printre nori, străbătând peisajul unui platou delimitat la depărtări mai mici sau mari de munți înzăpeziți, dar, ca o minune dumnezeiască, sunt împânziți de râuri cu mlaștini, de pășuni cu iarbă verde și mușchi în stocuri întinse pe care pasc turme de iaci. În apropiere de Lhasa, râurile se lărgesc, apare o vegetație mai abundentă, chiar mici așezări de tibetani nomazi ce se ocupă cu creșterea animalelor. Sub 4.000 de metri, viața prinde contur, deja se zăresc tot mai multe sate și terenuri cultivate. Am ajuns la Lhasa. Aici am avut surpriza să descoperim un oraș modern. cu peste un milion și jumătate de locuitori. Vizităm temple și, bineînțeles, Palatul de iarnă, cunoscut sub numele Potalla. Deși ne aflăm la peste 3.650 metri înălțime, mai trebuie să urcăm câteva sute de trepte până în vârf, la 3.800 de metri, unde tronează într-un peisaj de vis.
După patru zile de vizite și odihnă, am plecat spre sud, la 200 km., unde se află prima mănăstire tibetană, Samiye, precum și primul palat regal, ca și mormintele din Valea Regilor.
Nu e prima dată când vizităm Lhasa. Pentru noi, ca și pentru mulți alți vizitatori, acest principal oraș al Tibetului, situat în centrul Podișului Tibet, la o altitudine de 3.650 de metri, reprezintă ceva mistic și fascinant, în același timp. „Revoluția culturală” a provocat pe aceste locuri, ca în întreaga Chină, mari dezastre. Din 3.000 de mânăstiri, peste 80 la sută au fost distruse. Au fost refăcute cca. 1.500, unde se roagă în prezent mii de călugări. Interesant este că ei practică rugăciunea deodată, într-o sală specială. De fapt, toată populația Tibetului – zilnic, oamenii în vârstă, iar tinerii la sfârșit de săptămână – fac pelerinaj la mânăstiri; le dau ocol, rugându-se pe un drum special construit, de vreo 3 km., ce împresoară mânăstirea. Ai impresia că în jurul tău plutește un soi de energie pe care, însă, nu o poți defini.
Nu am avut probleme cu înălțimea, deși în fiecare zi am urcat sute de trepte, toate templele fiind cocoțate pe stânci. Mai trebuie să menționăm că la asemenea înălțimi sunt interzise băuturile alcoolice, cafeaua, carnea. Trebuie să bei multă apă, să mănânci fructe și vegetale, ceea ce am respectat întocmai. Ar fi multe de povestit, dar sperăm să le depănăm într-o nouă carte.
Am părăsit China cu un oarecare sentiment de libertate. În această uriașă țară am avut permanent senzația că nu ai voie să circuli de capul tău, că permanent ești dirijat din umbră, că în afară de orașele foarte mari turiștii nu sunt bine veniți. La fiecare pas remarci că această țară este condusă de politicieni, de armată și poliție.
Corespondență din China, de la dr. Irina și Radu Dobrescu

Posting....