S-au scos: Primarii au „undă verde” la angajarea șoferilor pentru microbuzele școlare


microbuz-scolar1Chiar dacă o făceau oricum, prin mici „artificii”, recent, printr-o ordonanță de Guvern, primarii sunt anunțați că, obligatoriu, trebuie să asigure cheltuielile cu microbuzele școlare, inclusiv angajarea șoferilor. Potrivit declarației șefului învățământului vâlcean, Ion Gherghinaru, prin OUG 58/2014, se specifică clar că toate unitățile administrativ-teritoriale care au primit, după 2011, microbuze școlare, sunt obligate să asigure cheltuielile pentru acestea, inclusiv postul de șofer: „După 2011, a funcționat Ordonanța 34, a Guvernului Boc, care bloca posturile de șofer. De atunci, primarii au recurs la tot felul de artificii, tocmai pentru a avea șoferi pe microbuze. Ei bine, acum, gata cu aceste artificii. Edilii au «undă verde» la angajare”. Dacă problema șoferilor este rezolvată, în mare, rămâne de văzut dacă se vor rezolva și cazurile localităților fără nici un mijloc de transport copii sau a celor care mai au nevoie de microbuze.