Noutăți privind minimus-ul


Potrivit unui comunicat oficial, Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul unei Hotărâri de guvern privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă: „Noua schemă de ajutor de stat are în vedere finanțarea sub formă de sume nerambursabile, în limita intensității maxime admise, a costurilor salariale, la nivelul maxim al salariului mediu brut, înregistrate pe o perioada de doi ani consecutivi, ca urmare a creării de minimum 20 de locuri de muncă determinate de realizarea unei investiții inițiale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Programul urmează să se desfășoare în perioada 1.07.2014 – 31.12.2020. Bugetul maxim al schemei este de 2,7 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării. Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 1.500. Număr minim de noi locuri de muncă prevăzute de schemă este de 20/întreprindere. În total, programul ar ajuta la crearea a peste 30.000 de noi locuri de muncă. Statul va finanța costurile salariale, înregistrate pe o perioadă de doi ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă. Procentul de finanțare acordat diferă în funcție de regiunea de implementare a proiectului: până la 15% în regiunea București; până la 35% în regiunile Vest și Ilfov; până la 50% în regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia.