Note de lector Bijuterii poetice
Am primit, de curând, un volum de poezie, al cărui autor, Petrinel Ștefănescu, nu-mi spunea nimic. Nu auzisem de el, dar cum sunt un mare consumator de poezie, am purces la lectură. Pe măsură ce înaintam în economia cărții, nu-mi venea să cred! M-am uitat încă o dată la autor, să văd dacă nu cumva am în mână o carte scrisă de Omar Khayam, atât de mult semănau acele versuri cu ale celebrului poet persan. M-am convins, totuși, că autorul cărții e Petrinel Ștefănescu, nimeni altcineva. Constat, pe parcursul lecturii, că ideea toamnei străbate, ca un leitmotiv, întreaga economie a cărții, și, confirmând, parcă, frumusețea acestei toamne, inconfundabilă (cel puțin până acum) prin farmecul ei, dau peste versurile: „Mi-e bine, Octombrie, mint și mă minte/ O toamnă cum n-am văzut mai cuminte!” (p.52) Merg mai de parte și găsesc un omagiu de toată frumusețea adresat profesorului de limba română Constantin Gibescu de la fostul liceu „Nicolae Bălcescu” din Râmnicu-Vâlcea: „Țin în mână zarul care m-a păscut/ Să înșir în vorbe tot ce nu-mi convine,/ Domnule profesor, coborât pe scut,/ Din înaltul crucii pentru cei ca mine!” (p.55)
Cartea de poezie «Boemele lui Octombrie» (Editura Rotipo, Iași, 2017) te cucerește, pur și simplu, de la primul până la ultimul poem! Rar mi-a fost dat să văd un mânuitor de cuvinte atât de iscusit ca Petrinel Ștefănescu! Nu știu dacă autorul și-a preluat cuvintele și construcțiile poetice dintr-un tipar de frumusețe și perfecțiune, dar știu că, spre deosebire de alte cărți de poezie unde am întâlnit și poezii bune, dar și mai puțin reușite, în această carte, toate cele 26 de poeme sunt fără cusur, nu fac altceva decât să-ți încânte sufletul și inima!
Și pentru că toamna aceasta, atât de lungă și frumoasă („Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”, spunea Arghezi), ne încântă ochiul și sufletul, redau aici un poem de o frumusețe aproape ireală referitor la acest anotimp: „Octombrie, salut! Pleacă spre sud/ Cohortele de frunze-nsângerate./ Cad în genunchi pădurile, se-aud/ Rafalele de toamnă trase-n spate.// Am fi soldați și-am hoinări haihui/ Și ne-am plăti iubirile cu pușca,/ Dar ne desparte țara nimănui/ Și ne-am fortificat temeinic cușca.// Tulburător destin cuprins în noi,/ Azi, toamna la iubire ne condamnă/ Și nu va fi nici pace, nici război:/ Revoltă în genunchi și toamnă…Toamnă.” (p.47-48)
Jongleor de cuvinte, ca un adevărat prestidigitator, Petrinel Ștefănescu oferă cititorului, prin versul clasic cu rimă și ritm, imagini poetice de o savoare aparte în care ludicul predomină, fără să diminueze, însă, sensibilitatea și frumusețea poeziei: „Ce noapte de mai și ce stele, iubito!/ Îmi strâng cicatricile-n pumni, să le ierți:/ Fac parte din piesa pe care-ai citit-o/ În teatrul cu public de fluturi inerți.” (p.12) Și ca să mă convingă pe deplin că e un iscusit meșter al cuvintelor, autorul îmi oferă poezia «Să clovnerim iubirea» (cui i-ar fi trecut prin cap să facă din substantivul clovn verbul a clovneri?): „Și-ntr-un târziu de suflet când vor cere/ Aplaudând, să arătăm ce știm,/ Să clovnerim iubirea cu durere:/ În prețul plății lor s-o clovnerim!” (p.13-14) sau „Am ales să nu mai plec de-aici,/ Oamenii mă știu de mai-nainte,/ Eu rămân să împletesc cuvinte/ Și să-ți fac din sorcovă un bici.” (p.32).
Poezia care mi-a plăcut cel mai mult și în care Petrinel Ștefănescu „împletește” cuvintele cu o dibăcie de fachir, este «Rugăciune electorală»: „Doamnele meu, mirarea mea cea mare,/ Dă-mi bucuria râsului suprem,/ Ia-mi demnitatea ca pe un blestem/ Și fă-mi din libertate închisoare!// Mai plimbă-mă târâș prin colivia/ În care mi-ai dat aripi de erou!/ Se-apropie Decembrie de bou/ Ca de poporul meu Academia…// Fă o minune, că e viața dură/ Și ai un timp să dormi după ce-o faci:/ Împarte cozonac celor săraci/ Și ia-le dictatura de la gură!// Numai atunci voi ști că mai trăiești/ Prin liota de sfinți tovărășești!” (p.33-34)
Poetul acesta, care „a pariat pe vin și pe țigare”, ne spune cum cuțitul lunii deflorează via și ne îndeamnă să trăim de-a caii tot ce ne mai place și Să dăm cu zânele în teascuri/ Pe mirarea visului strivit. Să nu credeți că din această carte, cu îmbucurări de toamnă lungă, puteau să lipsească accentele bacoviene, chiar dacă ludicul e prezent! Ia citiți: „Au trecut fanfarele prin piață/ Și-a rămas amurgul monoton;/ Câteva acorduri pentru viață,/ Pentru riscul pietrei pe șotron!// Te-am uitat pe-o stradă amorțită,/ Să asculți canalele plângând./ Dacă parcul mai primește mită,/ Pot în seara asta să mă vând.// Vom lăsa fanfarele să doarmă/ Învelite-n foile de cort…/ Un acord pentru distinsa armă,/ Un acord pentru ecoul mort…” (p.9-10)
Cinste ție, poete, pentru aceste bijuterii scriitoricești spre bucuria inimilor noastre!
Ilie GORJAN