NOI REGULI pentru fermieri și administrațiile publice locale


Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Vâlcea ne-au anunțat miercuri, 18 august 2021, despre prevederile Programului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole. Acestea au devenit obligatorii pentru fermierii care dețin exploatații agricole și pentru autoritățile administrației publice locale ale localităților pe teritoriul cărora există exploatații agricole.
Astfel, fermierii vâlceni și reprezentanții administrațiilor publice locale din județ trebuie să știe că, în data de 3 august 2021, a intrat în vigoare Ordinul comun al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 333/165/2021 privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole. De asemenea, au intrat în vigoare și prevederile Programului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 și 754 bis din 3 august 2021).

Ce trebuie să știe fermierii?

„De la data intrării în vigoare a Ordinului, prevederile Programului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole devin obligatorii pentru fermierii care dețin exploatații agricole și pentru autoritățile administrației publice locale ale localităților pe teritoriul cărora există exploatații agricole, în timp ce Codul de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole conține, în plus, recomandări valoroase pentru fermieri”, ne-au anunțat angajații Agenției pentru Protecția Mediului Vâlcea.
În context, mai trebuie amintit faptul că documentele mai sus menționate pot fi consultate accesând banner-ul roșu de pe prima pagină a site-ului https://apanoastra.ro/.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al APM