Noi „peţitori” pentru OLTCHIM


Potrivit unui comunicat oficial de presă, Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit miercuri, 11 septembrie, cu reprezentanţi ai băncii de investiţii VTB Capital, Costis Spyropoulos, Director Multi-Product Orginiation & Distribution – CEEMEA Global Markets şi Miha Kosak, Executive Director Central & Eastern Europe Investment Banking, care s-au arătat interesaţi de participarea la procedura de reorganizare judiciară a combinatului Oltchim Rm. Vâlcea.

La întâlnire a participat şi unul dintre administratorii judiciari ai combinatului, Niculae Bălan. Ministrul Varujan Vosganian le-a mulţumit reprezentanţilor băncii de investiţii din Rusia pentru interesul exprimat faţă de Oltchim şi i-a informat în legătură cu faptul că autorităţile române se află într-o fază avansată de soluţionare a situaţiei combinatului. De asemenea, administratorul judiciar Niculae Bălan a dat informaţii despre procedura de privatizare a combinatului vâlcean şi a Platformei petrochimice Bradu.

Reprezentanţii VTB Capital au prezentat ministrului Vosganian şi administratorului judiciar profilul instituţiei financiare şi au precizat că vor să investească în România, după ce au făcut investiţii masive, potrivit propriilor declaraţii, în Rusia, Europa, Asia, Africa şi SUA. De situaţia Oltchim s-au arătat interesaţi, în ultima perioadă, mai mulţi investitori, individual sau în consorţiu. Astfel, SIF-urile vor să formeze un consorţiu pentru investiţii la Oltchim, a cărui activitate ar urma să fie integrată cu cea a Chimcomplex Borzeşti. Fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital şi PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, au anunţat, la rândul lor, că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic. Totodată, un alt investitor interesat de Oltchim este producătorul de crom Yildirim din Turcia.