Mult a fost, puțin a rămas… Vuza preia OLTCHIM până la mijlocul lui octombrie


• Bursa.ro scrie că, fără vreun eveniment neprevăzut, la jumătatea acestei luni operaţiunea ar trebui finalizată
Publicația economică îl citează pe Gheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim: „În momentul de faţă, suntem pe ultima sută de metri şi aşteptăm ca tranzacţia să se perfecteze. Data de 17 octombrie este termenul scrisorii de garanţie şi, ulterior, mai sunt 20 de zile pentru ca plata să fie efectuată”.
Bursa.ro amintește că Ștefan Vuza trebuie să achite suma de 127 de milioane de euro pentru Pachetele 1-5 şi parţial 7 ale combinatului, dar suplimentar a preluat şi probleme de mediu ce presupun investiţii de zeci de milioane de euro, angajându-se la un program de investiţii de 70 milioane euro în următorii trei ani, conform ofertei făcute la finalul anului trecut, şi aprobată de Adunarea Generală a creditorilor Oltchim.