Mihai Eminescu va fi omagiat de Arhiepiscopie la împlinirea a 130 de ani de la plecarea în Țara de peste Veac


Sâmbătă, 15 iunie 2019, Arhiepiscopia Râmnicului și Forumul Cultural al Râmnicului organizează o serie de manifestări duhovnicești-culturale, prilejuite de împlinirea a 130 de ani de la plecarea în Țara de peste Veac a poetului Mihai Eminescu. Activitățile vor debuta la orele 10.00 cu slujba de parastas în Catedrala Arhiepiscopală. După momentul de pioasă rugăciune de la teiul său, va urma un program artistic realizat de către actrița Lamia Beligan, care va recita versuri din lirica eminesciană, însoțit de un acompaniament al Formației vocal-instrumentale a Arhiepiscopiei Râmnicului.
Recitalul va fi acompaniat la pian de prof. Galina Nemțanu, oboi – Dorin Farcaș, chitară – pr. prof. dr. Siluan-Dumitru Scurtu. De asemenea, invitată la acest eveniment, pentru un moment artistic, este soprana Monica-Valentina Scurtu.