Mare sărbătoare la Costeşti (2)
Potrivit acestuia, singura dată când s-a încercat strămutarea sfintelor moaşte ale Cuviosului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, a fost în vara anului 1948. Membrii Sfântului Sinod au hotărât că aceste sfinte moaşte să fie strămutate la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea. Dar credincioşii din satele Bistriţa şi Costeşti, care sunt foarte legaţi duhovniceşte de Mănăstirea Bistriţa şi de moaştele Sfântului Grigorie, s-au opus.
„Bătrânii locului spun că, în ziua când s-a pregătit procesiunea de transportare a sfintelor moaşte spre Râmnicu Vâlcea, sătenii au ieşit foarte revoltaţi înaintea preoţilor. Femeile plângeau de-a lungul şoselei, iar altele s-au aşezat în mijlocul drumului, iar bărbaţii erau hotărâţi să întoarcă sfintele moaşte înapoi. A fost o zi grea pentru toţi! A fost o zi de doliu pentru credincioşi, fiind ameninţaţi să rămână fără moaştele Sfântului Grigorie, singura lor mângâiere în necazuri. Strămutarea sfintelor moaşte ale Sfântului Grigorie Decapolitul, din vara anului 1948, nu s-a mai făcut. De la marginea satului Bistriţa s-au întors la ctitoria fericitului Barbu Craiovescu, unde au stat nestrămutate cinci sute de ani. Atunci şi ţăranii s-au întors la casele lor împreună cu femeile şi copiii”, rememorează acelaşi edil.
Povestea moaştelor nu se opreşte aici, pentru că, după câţiva ani, călugăriţele de aici au fost transferate la alte mănăstiri, soborul lor s-a risipit în toate părţile şi Mănăstirea Bistriţa a rămas goală. În chiliile maicilor au fost aduşi câteva sute de copii săraci şi reduşi mintal, ca sa fie reeducaţi aici. Liturghia zilnică şi pravila călugărească au încetat din anul 1960. Singure moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, uitate de cei mai mulţi, stăteau de veghe permanent în biserică.
Unul dintre motivele majore pentru care, an de an, puhoaie de credincioşi asaltează Bistriţa este şi seria minunilor pe care racla le-a înregistrat în decursul anilor. Vindecări de boli şi izbăviri de grele cumpene şi primejdii – despre toate, bătrânii satelor, călugării şi, în ultimii ani, călugăriţele din partea locului, mărturisesc că veneau tot felul de bolnavi din împrejurimi şi din alte regiuni ale ţării şi, după rugăciuni făcute la moaştele Sfântului Grigorie, se vindecau de suferinţele lor. Una din cele mai mari minuni săvârşite de Cuviosul Grigorie este faptul că, prin rugăciunile lui, sute de ani a fost cruţată Mănăstirea Bistriţa de pustiire, de foc, de dărâmare, de tot felul de primejdii. Atât ea, cât şi vieţuitorii acestui sfânt lăcaş au fost păziţi de marile nenorociri care au bântuit peste alte mănăstiri.
Legenda spune că, în 1913, la 15 august, de hramul Mănăstirii Bistriţa, a fost adusă la moaştele Sfântului Grigorie o femeie tânără, paralizată de ambele picioare. Era de loc dintr-un sat nu departe de Râmnicu Vâlcea. Stătuse deja în spital 6 luni, dar fără nici un rezultat. Rudele au aşezat-o mai întâi la Sfintele Daruri, apoi au închinat-o la sfintele moaşte, au trecut-o pe sub racla, i s-a făcut Sfântul Maslu şi a fost dusă, din nou, acasă.