MAI E PUȚIN: Ne pregătim pentru Maratonul Olteniei


• tura de recunoaștere a Maratonului Olteniei 2021 – Ținutul Învingătorilor a adus la start învingători ai edițiilor anterioare, cărora li s-au alăturat Ondrej Safar, CEO CEZ România, Alex Ciocan campionul multiplu la ciclism și maratonistul George Baltă
Anul acesta, Maratonul Olteniei convoacă iubitorii de mișcare la probe de alergare, MTB și curse în scaune rulante, în format virtual cu locuri nelimitate și format fizic la Râmnicu Vâlcea (locuri epuizate). Așa cum tradiția o cere, valoarea taxelor de participare va fi dublată de CEZ România, iar suma totală va fi donată către trei cauze sociale.
Tot în mod tradițional, tura de recunoaștere MO a fost despre pasiunea pentru sport în natură și multă #energiepentrubine.
Cine sunt Învingătorii care s-au bucurat de tura de recunoaștere a Maratonului Olteniei 2021, alături de gazda evenimentului Ondrej Safar, CEO CEZ România?
• Alex Ciocan, președintele Federației Române de Ciclism, multiplu campion național la MTB și fost câștigător al Maratonului Olteniei, ediția 2014;
• George Baltă – sportiv de performanță, fost rugbyst, participant la cursa în scaune rulante MO 2021;
• Natalia Mănescu – participantă la cursa de MTB 33 km și câștigătoare a ediției MO 2019, categoria „feminin, sub 18 ani”;
• Daniel Trușcă – participant la 5 ediții ale Maratonului Olteniei, câștigător la ediția MO 2019, cursa de alergare 42 km, categoria „masculin, 50 +”;
• Constantin Trușcă – participant la toate cele 9 ediții ale Maratonului Olteniei, câștigător la ediția MO 2019, cursa de alergare 21 km, categoria „masculin, 50+”;
• Sportul se practică mai bine în familie, acest lucru fiind demonstrat de Dana Bălmău – participantă la 5 ediții ale Maratonului Olteniei, câștigătoare la ediția MO 2019, locul 3, proba de alergare, 10 km, categoria „feminin, 50+” și locul 2 la proba de MTB 33 km, categoria “feminin, 50+”, alături de soțul acesteia Gheorghe Bălmău – participant tot la atâtea ediții MO;
• angajați ai Grupului CEZ în România și cetățeni cu ștate vechi în Ținutul Maratonului.
„Tura de recunoaștere MO este o previzualizare a unui eveniment sportiv care nu numai că te provoacă să-ți depășești limitele, ci te transformă într-un autor de fapte bune. Ultimul an ne-a demonstrat că orice perioadă de grea încercare este și un prilej de a găsi noi resurse de bine. Acest lucru ne-a inspirat în creionarea formatului mixt al Maratonului Olteniei 2021 (curse fizice și curse virtuale și desigur cursele dedicate persoanelor în scaune rulante care sunt un exemplu pentru noi toți. Sunt convins că epuizarea locurilor la cursele fizice de la Râmnicu Vâlcea nu-i va descuraja pe Învingători să se înscrie și să se bucure de cursele virtuale. Indiferent de locație, dăruim împreună #energiepentrubine. Vă așteptăm alături de noi, Învingători!”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

Ce îi aduce laolaltă pe Învingători la Maratonul Olteniei?

Cu fiecare nouă ediție a evenimentului, toată energia sportivilor se transformă în practicarea sportului favorit și nu în ultimul rând în fapte bune pentru comunitatea locală.
Cum devii Învingător și când poți lua START-ul în cursele virtuale MO 2021?
Aleargă, pedalează și bucură-te de sport în locurile preferate! Cursele disponibile sunt cele de mai jos, înscrierile se pot face în perioada 10 – 29.08.2021:
• Cursa MTB Cross County cu două variante de traseu: scurt, de 22 km și lung, de 33 km;
• Cursa Trail Run cu două variante de traseu: crosul de 12 km și semimaratonul de 22 km;
• Cursa online dedicată persoanelor în scaune rulante: 12 km.
Parcurgerea distanțelor trebuie realizată într-o singură sesiune. Concurenții vor primi prin e-mail instrucțiuni pentru trimiterea rezultatelor, precum și instrucțiuni pentru încărcarea dovezilor realizării curselor.
Cea de a 9-a ediție a Maratonului Olteniei este organizată cu sprijinul HyperSport, SmartAtletic și al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cărora li se alătură partenerii Platinum: Adrem și RC Europe, partenerii Silver – ALM POWER GROUP, Ciga Energy, Comranado, ELCO Power Muntenia, Țuca Zbârcea & Asociații, FOREST ELECTRO GRUP 2002, Energotech, Electroalfa, Nibaco, Elco Tg-Jiu, Hervis Sports, Venturo Investment, Fine Business Consulting, Gold Nutrition, IMSATIE DROBETA, NISEMPRA ELECTRO, Inform Lykos; Epure, Eftimie, Lizac și Asociații SCA (susținători); Realitatea TV, Adevărul, Radio Zu (parteneri media) și Antena 3 Vâlcea (partener media local).

De unde puteți afla noutăți?

Rămâneți la curent cu noutățile și surprizele din Ținutul Învingătorilor al Maratonului Olteniei 2021 pe pagina de Facebook a evenimentului, acolo unde puteți găsi și recomandări pentru participanți dar și experiențe din anii anteriori. Pentru mai multe detalii despre înscrieri, măsuri de siguranță, taxe de participare, metode de plată sau probe de concurs, vă invităm să accesați www.maratonulolteniei.ro.
Ținutul Maratonului Olteniei are și propria sa aplicație mobilă! Veți beneficia de toate notificările și informațiile despre curse, cauzele sociale ale #MO 2021 utilizând aplicația care poate fi descărcată din Google Play – http://bit.ly/2MD9S2B sau App Store – https://apple.co/2M0FQq4.
Direcția Comunicare și Marketing a CEZ România

Posting....