Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 octombrie 2020

Luptă în trei pentru supremație în Seria Vest


• CSM, UTA și Baia Mare se află pe podium, despărțite de un singur punct

Așa după cum vă anunțam în numărul de ieri al cotidianului nostru, fotbaliștii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea au susținut sâmbătă, în județul Arad, un meci foarte important. Elevii antrenorului Alexandru Pelici au evoluat pe terenul grupării Șoimii Pâncota și aveau nevoie de un rezultat pozitiv pentru a depăși liderul de la acel moment al întrecerii, FCM Baia Mare. Din păcate, râmnicenii nu au reușit să revină acasă cu toate cele trei puncte puse la bătaie, ci numai cu unul. Întâlnirea de la Pâncota s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1, rezultat care a ajutat totuși echipa noastră să depășească FCM Baia Mare. Situația favorabilă clubului râmnicean a apărut ca urmare a eșecului pe care gruparea din nordul țării l-a suferit pe terenul argeșenilor de la CS Mioveni.
Totodată, într-un duel al nou-promovatelor, care s-a dovedit un adevărat derby pentru primele poziții în clasamentul Seriei Vest din liga secundă de fotbal, UTA Bătrâna Doamnă Arad a trecut de Chindia Târgoviște (scor 2-1) și a egalat Vâlcea la puncte. Cele două echipe se află acum la egalitate de puncte, fiecare cu câte 22, pe primele poziții ale clasamentului. Din cauza eșecului suferit la Mioveni, Baia Mare a pierdut două locuri și staționează pe ultimul loc al podiumului, cu 21 de puncte. Se poate observa așadar lupta foarte strânsă care se poartă în partea superioară a ierarhiei din Seria Vest, fiecare dintre cele trei formații fruntașe (plus alte două-trei de pe locurile următoare) având posibilități reale de a ținti promovarea în Liga I.

Rezultatele etapei a XI-a

Universitatea Cluj – FC Caransebeș 4-0
Gaz Metan Mediaș – Metalul Reșița 3-0
Unirea Tărlungeni – FC Bihor Oradea 1-2
UTA B.D. Arad – Chindia Târgoviște 2-1
Șoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1
Olimpia Satu Mare – FC Brașov 1-1
CS Mioveni – FCM Baia Mare 1-0

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Fotbal