Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 iunie 2019

Luni, Cezar Ouatu – invitat surpriză la Bibliotecă


Invitat să cânte de Zilele Râmnicului, contratenorul Cezar Ouatu și-a dovedit apetitul pentru cultură printr-un gest destul de rar, printre artiștii care vin să cânte la Vâlcea: și-a făcut timp pentru a vizita și descoperi Biblioteca! Muzicianul s-a arătat foarte încântat de vitraliul „Facerea Lumii”, de istoricul instituției, dar și de atmosfera din Casa Cărții, apreciind deschiderea și diversitatea proiectelor desfășurate de aceasta. În anul 2013, Cezar Ouatu a reprezentat România la Eurovision la Malmö, în Suedia, cu piesa „It’s My Life”. Pasiunea acestuia pentru muzică a fost moștenită de la tatăl său, de asemenea muzician. A început să cânte la pian, la vârsta de șase ani. După absolvirea Liceului Muzical „Carmen Sylva” din Ploiești, a urmat cursurile Conservatorului „Giuseppe Verdi” din Milano, a cărui secție de canto a absolvit-o cu notă maximă. Are o carieră în lumea operei internaţionale, cu spectacole susținute în cele mai importante săli şi teatre din lume, obținând premii la cele mai prestigioase concursuri de canto din Barcelona, Dresda, Milano, Monaco, San Marino.

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate