Lumina unei cărți
Am parcurs cu emoţie toate corespondențele pe care mi le-a expediat, timp de patru luni, Profesorul Pompiliu Manea de peste mările și oceanele lumii. Le-am publicat în „Curierul de Vâlcea”, de fiecare dată, în pagini speciale, sub genericul OCOLUL PĂMÂNTULUI ÎN 120 DE ZILE. După această lungă călătorie în jurul lumii, ne-a dăruit o carte: „Peregrin pe cinci continente”. Nu numai nouă, ci și celor care vor urma după noi, fiindcă este scrisă cu râvnă și sudoare. Zidită în rafturile bibliotecilor, cartea sa rămâne mereu vie, promiţând o prietenie veşnică cititorilor.
„Peregrin pe cinci continente” o citisem on-line. Am fost invitat la Cluj, la lansarea ei organizată la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”. Cum am sosit în capitala transilvană ardeam de nerăbdare să am cartea în mână, s-o pipăi și s-o sărut. Orice carte este ca un nou născut, ți se lipește de suflet, mai cu seamă când pruncul este al tău sau al unui prieten foarte drag. De îndată ce am intrat în posesia cărții, m-am retras în apartamentul ce mi-a fost rezervat și m-am strecurat tiptil în paradisul ei. Am încercat să intru miraculos în pielea autorului și am atins pragul unei lumini. Când stai față în față cu ea și citești filă după filă, când privești imaginile presărate în texte, sute de imagini, un vis frumos te poartă printr-un univers fermecat. Dacă se sfârşeşte visul, treci la alt capitol și un nou vis ți se strecoară în creier… Şi, astfel, călătorind alături de autor, dintr-un ocean în altul și dintr-o țară în alta, din personaj în personaj (Pompiliu Manea ne face cunoștință cu oameni diverși cu care a călătorit pe vaporul Ms Amsterdam sau pe care i-a cunoscut în țări îndepărtate) devii și tu, ca cititor, erou al călătoriei, trăind aventură după aventură în universul fascinat al unei lumi necunoscute. Cartea este, aşa cum ne spune chiar cel care a scris-o, izvor de viaţă şi de armonie, mereu făcând aluzie la viața românilor de rând, orbecăind în întuneric – și acesta încarcerat. Pompiliu Manea ne călătorește prin țări despre care am învățat, cândva, la geografie, dar fără să fi știut că viața unora dintre popoarele acestora corespunde unui paradis terestru, în care fiecare locuitor îşi găsește bucuria şi pacea lăuntrică.
Cu ce-am rămas, comparând? Cu o profundă dezamăgire. Acolo, în țări din depărtări, viața coboară dintr-un spaţiu cu lumină, iar la noi, dintr-unul fără culoare, dintr-un tunel căruia nu i se mai vede ieșirea. Românul se strecoară, astăzi, în țara lui, printre lucruri rele, pe lângă o lume ciudată; se simte ca un naufragiat. În timpul călătoriei sale pe cele cinci continente, Pompiliu Manea a avut, totuși, bucuria, măcar pentru 120 de zile, să fie stăpân al lumii. „Peregrin pe cinci continente” este un manual al călătoriilor prin lume; lectura sa va marca profund pe orice iubitor de drum lung, mai cu seamă pe cel ce are de gând să plece, vreodată, în jurul pământului.
Profesorul Pompiliu Manea a scris o carte care va avea viitor. Maculatura, tonele de maculatură de azi nu vor încăpea în biblioteci! Cartea sa ne dezvăluie lumină și va rezista. Umberto Eco, într-un recent volum tradus în România, spunea: „Cărțile sunt bătrânii noștri.” Asemenea celebrului romancier, spunem și noi: Cărțile bune de ieri au fost bătrânii noștri, iar cărțile bune de azi vor fi bătrânii urmașilor noștri.