La mulți ani, celor 1.942 de membri ai CAR Pensionari, născuți în mai!


Luna aceasta, 1.942 de persoane înscrise la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic își marchează zilele de naștere. Cu această ocazie, președintele unității, Grigore Răban, le urează tuturor aniversaților sănătate, viață lungă și un călduros „La mulți ani!” Cel mai vârstnic aniversat împlinește 104 ani și este din Galicea – Ilie Ciocan. Urmează, la 99 de ani, Elena Roșu din Păușești Otăsău, la 97 de ani, Elisaveta Titirigă din Costești, iar la 95 de ani:Maria Tâmplaru și Nicolae Vlăduț, ambii din Râmnic. La 94 de ani sunt sărbătorite patru persoane, la 93 de ani – șase membri ai CARP Râmnicu Vâlcea, la 92 de ani – două persoane, la 91 de ani – șapte, iar la 90 de ani – șase. De asemenea, la 89 de ani sunt 13 sărbătoriți, la 88 de ani – 10, la 87 de ani – 22, iar la 86 de ani – 25.