Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 august 2021

La Biblioteca Judeţeană Vâlcea, Pasionaţii de lectură au discutat despre viaţa şi opera scriitorului Marc Levy


IntalnireSăptămâna trecută, membrii clubului de lectură „Povestea vorbei” s-au întâlnit la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, tema lunii noiembrie centrându-se pe opera şi viaţa scriitorului francez Marc Levy. Clubul s-a îmbogăţit cu noi membri, iar discuţiile au fost cu atât mai interesante cu cât modul de raportare la temele scriitorului francez au fost diferite. Din romanele lui nu lipsesc umorul şi tandreţea, misterul şi aventura. El oferă perspective noi şi se foloseşte de situaţii care depăşesc realul pentru a determina cititorii să reevalueze limitele înţelegerii şi ale acceptării. Într-o ambianţă plăcută, înconjuraţi de cărţi, iubitorii de lectură au adus în discuţie temele preferate de autorul francez, trecându-le prin filtrul experienţelor personale, cu ajutorul unor întrebări ascunse în bomboane. Următoarea întâlnire a Clubului de lectură „Povestea vorbei” va avea loc tot la sediul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”. Aceasta este programată pentru data de 11 decembrie, cu începere de la ora 16.00, iar tema propusă pentru ultima lună a anului în curs este legată de numele Reginei Maria.

Etichete: , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura