Irecuperabil şi incurabil: Tăriceanu, încântat mai mult de motorul lui Tulugea decât de expoziţia „Sanda şi Paul Dumitrescu”!


• şeful Senatului s-a declarat un antitalent la pictură, dar s-a predat în faţa pasiunii pentru motoare

Un Kawasaki Eliminator ZL, 4 cilindri, din 2002, cu transmisie pe cardan, şasiu de chopper, cu un motor de pe un model de viteză din 2011 şi 50 de cai a fost „momeala” cu care Claudiu Tulugea, managerul Muzeului Judeţean Vâlcea, l-a impresionat pe şeful Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu a ajuns, joi după-amiaza, la Muzeul de Artă pentru a se bucura de o expoziţie de pictură excepţională la al cărei vernisaj a lipsit, dar a sfârşit prin a devora din priviri motorul de 15 ani şi doar 1.200 euro cu care fusese întâmpinat de gazde.
În fapt, liderul ALDE nu şi-a ascuns limitatele sale cunoştinţe sau pretenţii artistice. Tăriceanu a admis că nu agreează decât pictorii români interbelici, în special Şcoala de la Balcic şi că pictura modernistă nu intră pe radarul gusturilor sale: „Am o preferinţă pentru pictorii interbelici. Nu-mi place Grigorescu de început! De pictura modernistă… Sigur că «Portret de copil» al lui Tonitza ori «Flori» de Luchian îmi plac în mod deosebit… În mod cert, aş fi ştiut să aleg, dar preţurile sunt la cer! Sunt inginer, mă limitez la desen tehnic, n-am talent artistic. Aşa că pictura ar fi un pariu eşuat…”.
Fenomenul Balcic – aşa poate fi considerat proiectul cultural iniţiat personal de Regina Maria, un adevărat loc de pelerinaj al artiştilor plastici, în perioada interbelică, oraşul de pe coasta Mării Negre reunea, în fiecare vară, nu mai puţin de 150 de pictori, precum Tonitza, Steriadi, Pallady, Iser. Supranumit „Mecca” picturii interbelice, Balcicul, rezumând, în fapt, o „epocă” de mare efervescenţă culturală, era descris de către Nicolae Iorga, în primul număr al ziarului „Coasta de Argint”, astfel: „La stânga noastră se bulbucă enorme stânci rotunde de piatră albă, dură. Ea se sapă în jos, formând prăpăstii care duc la alte prăpăstii, în fund Marea chiamă cu iresistibila ei ispită albastră. Coborâm printre clădiri şubrede şi îndrăzneţe acăţate după împrejurări. Fereştile deschise lasă să se vadă scene de interior de o patriarhală frumuseţe: mama dă muştile afară, într-un colţ, cuminte, stă cadâna cu ochii mari, curioşi şi pe un prichiciu pisica toarce siesta în soare. Albul de piatră se lasă drept în golful de cobalt, pe care-l pătează ca nişte spinări de somoni bărcile negre cu vâslaşi bruni, purtând fes roşu. Pe o margine de mal se înşiră vilele. Cea cu minaretul în frunte este a Reginei Maria. Se poate vorbi de o Coastă de Argint în aceste locuri benecuvântate…”.
Între cele două Războaie Mondiale, s-a ridicat temelia culturală a unui sit important în istoria artei, cu nimic mai prejos decât Fontainebleau, Barbizon, Pont-Aven: Alexandru Satmary, Nicolae Tonitza, Cecilia Cuţescu Storck, Iosif Iser, Francisc Şirato, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petraşcu, Samuel Mutzner, Vasile Popescu, Ion Theodorescu Sion, Jean Steriadi, Paul Miracovici, Leon Biju, Kimon Loghi, Micaela Eleutheriade, Sabin Popp, Henri Catargi, Dumitru Ghiaţă, Eustaţiu Stoenescu, Petre Iorgulescu-Yor, Ştefan Popescu.